În timp ce Comisia Europeană se concentrează pe debirocratizare, transparenţă, securitate juridică şi creşterea competitivităţii companiilor, una dintre măsurile fiscale propuse de guvernanţii noştri pentru creşterea veniturilor bugetare este aplicarea riguroasă a preţurilor de transfer şi a standardelor OCDE şi UE împotriva erodării bazei impozabile şi a transferului profitului, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
În propunerile publicate în vară (Tax Omnibus şi revizuirea Directivei privind cooperarea administrativă), implementarea recentă a Pilonului 2 al OCDE cu privire la impozitul minim global este folosită pentru a simplifica legislaţia, de altfel foarte complexă cu privire la măsurile anti-abuz, şi pentru a elimina unele raportări.
„Printre cele mai importante modificări propuse pe termen lung se numără scutirea de impozit reţinut la sursă pentru plăţile intra-UE de dobânzi, redevenţe şi dividende, indiferent de nivelul participaţiei, în prezent, în România fiind condiţionate de o participaţie şi perioade de deţinere minime”, a declarat Ioana Lixandru, Senior Tax Consultant la Crowe România.
Abordarea Comisiei Europene prin aceste propuneri de directive este sprijinirea dezvoltării şi creşterea competitivităţii companiilor din Uniunea Europeană, prin simplificarea legislaţiei şi aplicarea unor măsuri anti-abuz ţintite.
Potrivit acesteia, în cazul facilităţilor fiscale pentru cercetare-dezvoltare se introduce un standard minim.
Astfel, cheltuielile eligibile cu cercetarea-dezvoltarea pot fi deduse imediat în anul cheltuielii sau în oricare din următorii patru ani.
„Sunt introduse şi măsuri anti-abuz cum ar fi condiţii pentru păstrarea activelor, precum şi ajustări la calculul costurilor excedentare ale îndatorării ca să nu fie afectat de aceste deduceri. Statele membre pot să menţină sau să adopte alte facilităţi în cazul în care stabilesc că astfel de măsuri tratează cheltuielile eligibile într-un mod mai favorabil”, a explicat Lixandru.
Reprezentanta Crowe România reaminteşte că facilităţile fiscale pentru cercetare-dezvoltare în Romania au fost extinse treptat de-a lungul timpului prin creşterea procentului pentru deduceri suplimentare, introducerea scutirii de impozit pe venit pentru angajaţi, a certificării pentru activităţile de cercetare-dezvoltare şi a creditului fiscal de 10%.
În 2025, s-au înregistrat cereri pentru certificarea activităţii de cercetare-dezvoltare de la 56 de contribuabili, comparativ cu 29 de contribuabili în 2023. Certificarea a fost introdusă în 2023 şi este obligatorie pentru marii contribuabili şi opţională pentru ceilalţi.
Plafonul pentru excluderea împrumuturilor către terţi
În ultima perioadă s-au adoptat mai multe măsuri pentru prevenirea decapitalizării companiilor şi transferului profitului cum ar fi introducerea cerinţelor minime pentru activ net, limitarea recuperării pierderilor fiscale, modificarea prevederilor cu privire la preţuri de transfer, dar şi introducerea unui prag distinct pentru costurile excedentare ale îndatorării efectuate cu persoane afiliate.
În ceea ce priveşte costurile excedentare ale îndatorării, printre modificările propuse de Comisia Europeană se numără şi excluderea împrumuturilor acordate de terţi, în funcţie de scopul finanţării, şi impunerea unui plafon fix deductibil de 3 milioane euro.
„În România, plafonul fix deductibil a fost majorat de la 200.000 euro la 1 milion euro începând cu 2019, iar din 2024 sunt aplicabile două plafoane: 500.000 euro pentru costuri excedentare ale îndatorării cu persoane afiliate, care nu finanţează achiziţia sau producţia de imobilizări corporale în curs, respectiv active puse în funcţiune, conform legislaţiei, şi 1 milion euro pentru costurile totale excedentare ale îndatorării rezultate din tranzacţii efectuate atât cu persoanele afiliate , cât şi cu persoanele neafiliate”, susţine Ioana Lixandru.
Diferenţa rămasă din costurile excedentare ale îndatorării se mai poate deduce în calculul impozitului pe profit în limita plafonului variabil de 30% din EBITDA ajustat.
Pentru a intra în vigoare, propunerile de directivă trebuie să fie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi transpuse în legislaţia internă.
În opinia sa, forma finală a directivelor va depinde de mai mulţi factori inclusiv de constrângerile bugetare ale statelor membre şi de preocupările legate de evitarea obligaţiilor fiscale. Propunerile vin în susţinerea faptului că, în combaterea erodării bazei impozabile si transferului profitului, prevederile introduse în legislaţie ar trebui să vizeze majoritatea contribuabililor, nu excepţiile. În acest sens, în România autorităţile au la dispoziţie un volum mare de informaţii despre contribuabili prin măsurile de digitalizare introduse.
























































Opinia Cititorului