România trebuie să acopere 33% din consumul brut de electricitate din 2010 din surse regenerabile

F.A.
Macroeconomie / 11 decembrie 2009

România va trebui să acopere anul viitor 33% din consumul brut de energie electrică din resurse regenerabile, a declarat directorul general din cadrul Ministerului Economiei, Alexandru Săndulescu, conform NewsIn.

"România are 2 ţinte obligatorii de îndeplinit. Una dintre ele se referă la 2010, când 33% din consumul brut de energie electrică trebuie acoperit din resurse regenerabile. Pentru asta va trebui să vedem care va fi consumul brut de energie electrică anul viitor şi care va fi producţia de energie din resurse regenerabile", a declarat Săndulescu, care a precizat că în acest an consumul de electricitate a scăzut, ca urmare a crizei.

Cea de-a 2 ţintă se referă la 2020, când 24% din consumul total de energie va trebui să fie din surse regenerabile.

"Suntem optimişti atât datorită unităţilor pe care le avem în funcţiune, cât şi a proiectelor pe care le avem în derulare. Avem parcuri eoliene de 1.000 MW în construcţie şi unităţi de 2.900 MW cu aviz de racordare emis. Deşi e criză, investiţiile în acest domeniu au continuat să vină, investiţii private", a mai declarat Săndulescu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb