ROMAŞCANU: "Săptămâna viitoare, PSD depune în Parlament două moţiuni simple împotriva miniştrilor Afacerilor Interne şi Educaţiei"

B.A.
Politică / 19 mai 2020

"Săptămâna viitoare, PSD depune în Parlament două moţiuni simple împotriva miniştrilor Afacerilor Interne şi Educaţiei"

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat marţi că săptămâna viitoare social-democraţii vor depune două moţiuni simple în Parlament, împotriva miniştrilor Afacerilor Interne şi Educaţiei.

"S-a luat decizia votării a încă două moţiuni simple, împotriva ministrului de Interne şi ministrului Educaţiei, ele sunt în faza de redactare şi săptămâna viitoare vor fi introduse în Parlament. Probabil că vor fi introduse moţiuni cu text similar în ambele camere ale Parlamentului, pentru a da greutate, pentru ca oamenii să înţeleagă că, atâta timp cât un Parlament întreg le votează plecarea acasă, chiar ar trebui să plece acasă", a spus Romaşcanu, într-o conferinţă de presă, la finalul Biroului Permanent Naţional al PSD.

El a adăugat că o moţiune simplă "nu funcţionează până la capăt în România", iar Guvenul nu ia măsuri împotriva miniştrilor sancţionaţi.

"Moţiunile simple au rolul de a-i atenţiona pe guvernanţi că nu îşi fac treaba aşa cum trebuie şi sperăm că aceste moţiuni, cum a fost şi cea de ieri de la Agricultură, să le tragă un semnal de alarmă şi să îşi corecteze acţiunile, astfel încât lucrurile să se întâmple conform dorinţei românilor şi conform a ceea ce au promis dumnealor când au preluat guvernarea", a afirmat Romaşcanu.

Romaşcanu a mai spus că programul PSD, "Repornim România" va fi în foarte scurt timp transpus în legi.

"Cele 28 de legi ale programului reprezintă aproximativ 8% din PIB. Probabil că începând de săptămâna viitoare vom aduce legi în Parlament care să cuprindă aceste măsuri, pentru că, din nefericire, constatăm că Guvernul Orban nu reuşeşte să deblocheze absolut nimic din sectorul economic. Totul este pus la timpul viitor, vom face, vom drege. România are nevoie de măsuri acum şi suntem în măsură să aducem aceste măsuri în faţa Parlamentului", a conchis Romaşcanu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce aveti domnule cu internele si mai ales cu educatia. Educatia, la toate nivelurile a fost declinata de luni de zile spre familie, celula de baza a societatii. Educatia prin Net in familie. Domnilor PSD-isti, puteti purcede la o verificare a cunostintelor acumulate de cei supusi procesului de educare de la distanta. Puteti face o comparatie intre eficienta invatamantului la zi, cu forma impusa de criza, prin net. O sa vedeti ca rezultatele sunt mai bune in ultimul caz. Si ca tinerii sunt sanatosi. Mama, tata, bunicii, sunt cei mai buni catalizatori ai invatamantului si educatiei. Si aparatori ai starii de sanatate a tinerilor. Asa ca ministresa de la educatie ar trebuii laudata pentru solutiile gasite si daca lucrul de la distanta se poate in secolul G5, cum sa nu se poata si educatie fara prezenta obligatorie.

    Motiunea simpla impotriva Ministrului Educatiei este o gogomanie fara seaman, cine oare a gandit asemenea prostie. Probabil motatele. Analizati cu obiectivitate motivele pe care le invocati sa nu va faceti de ras. La educatie s-a facut tot ce a fost necesar si s-a putut face. Si se face si acum tot ce este necesar si trebuie facut. Educatia va depasii cu actualul ministru dificultatile ce au bulversat o intreaga lume. Parintii si tinerii implicati in invatamant pot si ei face fata situatiei neobisnuite. Ce Dumnezeu vreti.  

    La interne este deasemenea un om responsabil si competent. O sa va rupeti dintii in _udul lui. Romanii il percep ca pe un om ce a luptat pentru depasirea crizei, pentru sanatatea populatiei. La interne nu este un inamic al poporului roman si romanii stiu aceasta, acolo este un om care si-a indeplinit pe deplin misiunea.

    Dar, daca vreti sa faceti ceva util tarii si sa faceti ceva si pentru campania voasta electoarla, ceva ce v-ar aduce 5, 6 % din voturile electoratului, pentruca motiunile voastre acest scop ascuns il urmaresc, atunci dati-l jos pe cel de la aparare. Oricum nu-i bun de nimic. S-a ascuns in cortul lui de campanie si se viseaza conducand lupte, cu armamente, avioane, drone, lasere tancuri supersofistricate pe milioanele de dolari ai bietei noastre tari. Lasati-l domnilor sa viseze, depuneti impotriva lui o motiune si trimiteti-l la Plenita. Daca vreti 5, 6 % din voturi.  

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb