Romsilva Reşiţa îşi construieşte sală de şedinţe

E.O.
Ziarul BURSA #Companii / 11 august 2005

Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Reşiţa - va investi în construirea unei săli pentru şedinţe. Astfel, sediul Romsilva va fi extins, noul corp fiind legat de acesta printr-un pasaj suspendat. Documentele de participare la procedura de licitaţie publică vor putea fi depuse pînă la data limită de 15 septembrie, zi în care acestea vor fi deschise. Termenul limită de execuţie este de nouă luni de la semnarea contractului de lucrări. Garanţia de participare solicitată este de 5.400 RON. Proiectul este finanţat din surse proprii, iar asocierea mai multor ofertanţi pentru atribuirea contractului nu este admisă. Participanţii trebuie să aibă o capacitate financiară minimă de 120.700 RON şi o experienţă în domeniu, prin îndeplinirea unor contracte similare, în valoare de 120.000 RON. Solvabilitatea patrimonială a acestora va fi mai mare de 30%. Ofertele vor rămîne valabile timp de 60 de zile de la data depunerii lor. Contractul va fi atribuit pe criteriul tehnico - economic.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb