Romsilva va disponibiliza circa 1.000 de persoane în 2009

F. A.
Companii / 5 februarie 2009

Regia Naţională a Pădurilor (RGP) Romsilva va disponibiliza până la sfârşitul anului circa 1000 de persoane, a declarat, azi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul general al regiei, Florin Munteanu.

"Avem în prezent circa 22.900 de angajaţi, iar până la sfârşitul anului vom face o reducere de personal de circa 1000 de persoane, astfel încât să ajungem la aproximativ 22.000 de angajaţi. Aşa cum înainte un număr mare de persoane au fost angajate, în prezent trebuie să ne restrângem activitatea, mai ales în condiţiile anului 2009, un an extrem de greu", a declarat Florin Munteanu.

"Încercăm să prelungim valabilitatea legii 174 care acordă protecţie socială angajaţilor, pentru a ajuta pe cei disponibilizaţi, cărora li se vor acorda salarii compensatorii", a precizat directorul Romsilva.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb