Rusia a interzis intrarea pe teritoriul său pentru premierul Boris Johnson şi alte oficialităţi britanice

G.D.
Internaţional / 16 aprilie 2022

Boris Johnson

Boris Johnson

Federaţia Rusă a anunţat astăzi că a decis interzicerea intrării pe teritoriul său pentru premierul britanic Boris Johnson, ministrul de externe Liz Truss, ministrul apărării Ben Wallace şi alţi zece membri ai guvernului şi politicieni britanici, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

''Măsura a fost luată ca răspuns la campania mediatică şi politică care vizează izolarea Rusiei pe plan internaţional şi crearea de condiţii propice pentru înăbuşirea economiei'' naţionale, a afirmat Ministerul de Externe rus într-un comunicat.

În 24 februarie, armata rusă a lansat o agresiune militară neprovocată împotriva Ucrainei, ceea ce Rusia numeşte ''operaţiune militară specială pentru denazificarea'' ţării vecine.

Marea Britanie, SUA, Uniunea Europeană şi alte state şi organizaţii au condamnat acţiunile Moscovei şi au impus sancţiuni dure contra unor demnitari şi entităţi ruse.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Din surse sigure, care au dorit sa-si pastreze anonimatul, am aflat ca in 10 Downing Street domnesc jalea si disperarea. Boris s-a incuiat in baie si plinge in pumni.

    1. Exact cred ca o sa moara de inanitie datorita disperarii.Visul sau era sa se stabileasca in Siberia precum ucrainenii pe care-i deporteaza Putin.

      daaa, i-a dat de l-o julit

    Boris sta pe trotuar in fata Downing street 10 su plange

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2348
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5974
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1215
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.5279

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb