Rusia începe testarea în masă a celui de-al doilea vaccin

J.P.
Internaţional / 30 noiembrie 2020

Rusia începe testarea în masă a celui de-al doilea vaccin

Rusia a planificat să înceapă luni testarea în masă a celui de-al doilea vaccin al său împotriva COVID-19, EpiVacCorona, pe persoane în vârstă de peste 18 ani, a anunţat agenţia de presă RIA citând organismul rus pentru protecţia sănătăţii consumatorilor Rospotrebnadzor, relatează Reuters.

EpiVacCorona, care este dezvoltat de Institutul Vector din Siberia, a fost autorizat în această lună să fie testat pe 150 de voluntari de peste 60 de ani şi 3.000 voluntari peste 18 ani, potrivit acestui organism.

Testele vor avea loc la Moscova şi în alte câteva oraşe, inclusiv Kazan şi Kaliningrad, a anunţat la rândul său agenţia de presă TASS.

Cazurile de coronavirus au crescut în Rusia din septembrie, însă autorităţile au rezistat impunerii unui lockdown naţional şi au declarat că măsurile specifice sunt suficiente pentru a face faţă crizei.

Rusia a anunţat la începutul acestei luni că celălalt vaccin al său, Sputnik V, este eficient 92% în protejarea persoanelor de COVID-19 potrivit rezultatelor intermediare.

Autorităţile au confirmat luni 26.338 de noi cazuri de coronavirus, inclusiv 6.511 la Moscova şi 3.691 la Sankt Petersburg, ridicând bilanţul total naţional la 2.295.654 de când a început pandemia.

Ele au raportat de asemenea 368 de decese în ultimele 24 de ore, bilanţul oficial al morţilor ajungând acum la 39.895.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb