Rusia, primul exportator mondial de grâu, îşi suspendă exportul mai multor cereale - grâu, secată, orz şi porumb - până la 1 iulie, a anunţat duminică Ministerul rus al Agriculturii, relatează AFP.
Moscova a hotărât la începutul lui aprilie să-şi limiteze exporturile de cereale - la şapte milioane de tone - până la 30 iunie, motiv pentru care a fost criticată de organizaţii multilaterale ca FAO, OMC şi OMS, care se tem că aceste restricţii în timpul pandemiei noului coronavirus ar putea să conducă la penurii alimentare.
Însă, duminică, aceste cote au fost "în întregime epuizate", a precizat ministerul într-un comunicat.
Astfel, exporturile de cereale "urmează să fie suspendate până la 1 iulie 2020", a anunţat Guvernul.
Rusia este primul exportator mondial de grâu şi unul dintre principalii producători şi exportatori de cereale din lume.
Guvernul rus a anunţat la jumătatea lui martie că intenţionează să pună în aplicare restricţii ale exportului anumitor produse alimentare, din cauza pandemiei covid-19, pentru a asigura stabilitatea pieţei naţionale.
Această decizie riscă să provoace o creştere şi mai mare a cursurilor, deja mari. Vineri, pe Euronext, tona de grâu se tranzacţiona cu 199 de euro la termen în mai, iar cea de porumb cu 165,75 euro la termen în iunie, transmite News.ro.
1. Cand o incepe foamea la romani sa vedeti..
(mesaj trimis de Cristian în data de 26.04.2020, 17:53)
Cand o incepe foamea la romani sa va tineti.. n-o sa mai vedeti nici picior de Orban si Iohannis... cand vor iesi masele in strada...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2020, 20:14)
Da, vine PSd-ul sa dea de mancare. La cat au furat au de unde, daca scot doar 1% din valuta ascunsa in strainatate sa nu o gaseasca fraierii care i-au votat.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2020, 23:59)
Cristian știe ce spune, e clarvăzător. Spun riveranii ,, pensiunii" Rahova că deja se lucrează la gardul din spate, se face un găuroi pentru GENIALUL de Teleorman. Premiera, femeie și mamă jignită de toți, Vasilica de Videle deja lucrează la un comunicat către români. Cotrocenii și Victoriei dați cu mătura și aerisiți.! Deja programul măreț de guvernare al lui Vâlcov și Jupânu' e desprăfuit și gata de aplicare. Dar... Cristian nu scoate... MESELE în stradă deocamdată, ; terasele sunt interzise până pe 15 mai. Ține-le în interior deocamdata. ___ Ai scris ( greșit?) PSd-ul și vrei să continui / să faci aluzie la ... NUe PSD.?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.04.2020, 18:15)
Producția de la noi ia și acum calea exportului. Avem perspective bune cu seceta prelungita.
2.1. degeaba (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Vali în data de 26.04.2020, 22:37)
conducatorii Romaniei din ultimii 30 de ani au fost slugile altora... ce ai vrea?
e evident ca ne indreptam catre un zid implacabil dpdv al securitatii alimentare
le dai si mura in gura ce sa faca... si fac altele.
e rea-vointa la mijloc
se anunta seceta si ei inca nu intrerup exporturile extra si intracomunitare.
...dea Domnu; mintea romanului de pe urma.
Astia nu pun Romania pe primul plan, ii pun pe straini pe primul plan.
3. Trădarea de tara
(mesaj trimis de Cristian în data de 27.04.2020, 08:32)
Trădarea de tara in grâne se măsoară. Populația României e amenințată de foamete și nimeni nu pune problema irigațiilor, respectiv să bage statu bani masiv în irigații, sa se poată face recolte.
Vasile Catzu n-a zis nimic de securitatea alimentară a românilor.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.04.2020, 09:51)
O masura de prudenta pe care a incercat sa o ia si Romania. Dar cand marile ferme de cereale sunt detinute de arabi .. e mai complicat. Ai 8 mil de ha afectate de seceta, au criza asta, era o masura normala. Astepti mai intai sa vezi noua productie, iar daca e suficienta pentru nevoile interne mai exporti, daca nu, nu. Sa mai vorbim de faptul ca exportul de grau e export de materie prima iar apoi importam produse de panificatie, ca o tara inapoiata? Eh, deja ne am obisnuit..