Grupul german RWE AG analizează sporirea investiţiilor în centralele nucleare din Europa de Est şi statele Baltice, a declarat directorul executiv, Juergen Grossmann, pentru ediţia germană a Financial Times, informează Reuters.
"Avem planuri pentru construcţia unei noi centrale nucleare în ţările Baltice. Când va fi luată o decizie în legătură cu acest proiect, o vom analiza", a precizat Grossmann.
În Lituania, există planuri de a construi o nouă centrală electrică, costurile totale fiind de 4-5 miliarde euro. Se estimează ca centrala să înceapă producţia în 2018.
Confruntându-se cu presiuni din ce în ce mai mari din partea Uniunii Europene pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon, companiile energetice îşi îndreaptă atenţia din ce în ce mai mult asupra energiei nucleare. Principala afacere a RWE este reprezentată de centralele pe bază de cărbuni.
În Bulgaria, grupul vrea să cumpere 49% din centrala energetică Belene. Joi, Nuclearelectrica, împreună cu cei şase investitori, ArcelorMittal, CEZ, GdF-Suez, Enel, Iberdrola şi RWE Power, au semnat Acordul Investitorilor pentru înfiinţarea companiei de proiect (SC EnergoNuclear SA) care va construi, pune în funcţiune şi exploata Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă.



























































