Saltul cotaţiei Banca Transilvania din finalul şedinţei a ridicat indicele BET al Bursei cu 2,5%

F.A.
Piaţa de Capital / 16 decembrie 2009

Indicele BET al Bursei de la Bucureşti a câştigat azi 2,5%, după un salt important pe finalul şedinţei, susţinut de aprecierea titlurilor Banca Transilvania (TLV), în timp ce acţiunile SIF s-au scumpit tot cu 2,5%, pe fondul unei presiuni constante la cumpărare.

"Creşterile s-au amplificat în piaţă după transferul unor pachete mai mari de acţiuni Banca Transilvania, care au adus din nou în atenţia investitorilor zvonurile legate de preluarea de către o instituţie financiară importantă din UE", a declarat, pentru NewsIn, un broker din piaţă.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 titluri listate la BVB, a crescut doar 2,53%, până la 4.906,92 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 2,04%, până la 2.816,70 puncte.

Acţiunile Băncii Transilvania (TLV) au atras cea mai mare lichiditate din piaţă, după mai multe transferuri importante pe finalul şedinţei, care au determinat şi un salt al preţului cu 5,26%, până la 2,40 lei. Cumulat, azi s-a tranzacţionat aproape 0,3% din capitalul băncii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2534
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5014
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6099
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1425
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb