Organizaţia Salvaţi Copiii România solicită renunţarea, în metodologia-cadru de admitere la liceu, la posibilitatea unităţilor de învăţământ de a organiza concursuri proprii, argumentând că măsura poate accentua inechităţile din educaţie şi avantajele elevilor ale căror familii îşi permit să plătească meditaţii. Ministerul Educaţiei susţine însă că posibilitatea organizării concursului este prevăzută în Legea învăţământului preuniversitar din 2023 şi nu reprezintă o iniţiativă recentă a ministerului.
• 43% dintre elevii consultaţi fac meditaţii
Potrivit Salvaţi Copiii România, o consultare realizată recent în rândul elevilor cu vârste între 10 şi 17 ani arată că 43% dintre respondenţi fac meditaţii. Incidenţa este mai ridicată în rândul elevilor de gimnaziu, unde ajunge la 57%, faţă de 35% în cazul liceenilor. Dintre copiii care au declarat că fac meditaţii, 55% beneficiază de pregătire suplimentară la cel puţin două materii. „Odată cu adăugarea unor forme şi discipline suplimentare de examinare, ne putem aştepta ca incidenţa şi costul meditaţiilor să crească, iar echitatea admiterii în învăţământul liceal să aibă şi mai mult de suferit”, susţine organizaţia. Salvaţi Copiii aminteşte că Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a recomandat ca orientarea elevilor la trecerea către învăţământul secundar superior să ţină cont de mai multe dovezi privind aptitudinile şi interesele acestora, fiind menţionate inclusiv notele din clasele a VII-a şi a VIII-a.
• Organizaţia cere o evaluare a impactului
Salvaţi Copiii consideră că proiectul de metodologie nu este însoţit de o evaluare preliminară a impactului, astfel încât introducerea selecţiei la nivelul liceului ar reprezenta o decizie de politică publică ale cărei costuri pentru familii şi efecte asupra elevilor nu au fost cuantificate anterior. „Proiectul de metodologie nu este însoţit de o evaluare preliminară a impactului, aşa încât decizia de a permite selecţia la nivelul unităţii de învăţământ rămâne o opţiune de politică publică asumată fără o cuantificare prealabilă a costurilor pe care le transferă familiilor şi fără o estimare a efectelor asupra elevilor care nu vor putea participa la concurs”, afirmă organizaţia. Salvaţi Copiii face referire şi la formele de selecţie care există deja în sistem, precum probele de aptitudini organizate de liceele vocaţionale şi probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă pentru clasele bilingve şi cu predare intensivă. Organizaţia susţine că aceste forme de selecţie funcţionează de mai mulţi ani, inclusiv în sesiunile de admitere din 2025 şi 2026, şi consideră că Ministerul Educaţiei are deja date administrative privind candidaţii, admişii şi nivelul lor de pregătire. „Ministerul Educaţiei dispune, prin urmare, de cel puţin două cohorte consecutive de date administrative privind cine se înscrie la aceste probe, cine este admis şi cu ce pregătire prealabilă, însă nu a publicat nicio analiză a acestora”, precizează organizaţia.
• Costurile educaţiei ajung la aproape 10.000 de lei anual
Salvaţi Copiii atrage atenţia şi asupra costurilor suportate de familii pentru educaţia copiilor. Potrivit unui sondaj realizat pe baza datelor colectate la finalul anului 2024, părinţii cheltuie, în medie, 9.818 lei anual pentru meditaţii, after school şi materiale didactice. Comparativ cu anul 2021, costul mediu anual a crescut cu aproximativ 3.100 de lei. Cele mai importante creşteri au fost înregistrate la meditaţii, cu aproximativ 3.700 de lei, şi la serviciile after school, cu aproximativ 2.500 de lei. Costul mediu total anual creşte odată cu vârsta copilului, de la 6.803 lei pentru ciclul primar, la 10.781 de lei pentru gimnaziu şi 12.119 lei pentru liceu, potrivit Salvaţi Copiii. Organizaţia susţine că diferenţele de acces la resursele financiare pot influenţa rezultatele elevilor la examenele naţionale şi avertizează că introducerea unor noi forme de selecţie ar putea accentua această diferenţă.
• Salvaţi Copiii cere menţinerea repartizării computerizate
În acest context, Salvaţi Copiii recomandă renunţarea la posibilitatea organizării concursurilor proprii de admitere şi menţinerea repartizării computerizate drept mecanism unic de admitere în învăţământul liceal de stat, cu excepţia probelor de aptitudini pentru filiera vocaţională. În cazul în care această posibilitate va fi menţinută, organizaţia solicită amânarea aplicării până la realizarea şi publicarea unei evaluări preliminare de impact şi până la organizarea unei consultări structurate cu elevii, inclusiv cu cei din clasele a VII-a şi a VIII-a. Printre recomandări se mai numără direcţionarea prioritară a resurselor către programele de prevenire a abandonului şi de remediere, precum şi publicarea anuală a unui raport privind profilul candidaţilor şi al elevilor admişi prin concursurile organizate de licee.
Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a afirmat într-o postare pe Facebook, că posibilitatea liceelor de a organiza concurs de admitere pentru cel mult jumătate dintre locuri a fost prevăzută în Legea învăţământului preuniversitar adoptată de Parlament în 2023.


















































