Săptămână de foc pentru jucătorii de pe piaţa gazelor: Conducta de interconectare Arad-Szeged va fi inaugurată joi

F.A.
Companii / 11 octombrie 2010

Reprezentanţii Ministerului Economiei au în această săptămână o agendă plină de evenimente importante, mai ales pentru actorii de pe piaţa gazelor naturale, potrivit HotNews.ro.

Peste câteva zile, mai precis pe 14 octombrie, va avea loc inaugurarea conductei de gaze dintre România şi Ungaria, Arad-Szeged. Potrivit purtătorului de cuvânt al Romgaz, Mircea Hodarnau, până acum, compania a făcut deja un "import scurt de probă" prin această conductă, fiind vorba de o cantitate nesemnificativă. De asemenea, cu o zi înainte de inaugurarea conductei, autorităţile române ar putea primi o delegaţie formată din conducerea Gazprom pentru a continua discuţiile pe tema South Stream, potrivit unor surse din Ministerul Economiei.

"Conducta Arad-Szeged va fi utilizată doar pentru importuri. În cazul în care vor fi făcute şi exporturi, vom face un anunţ în acest sens", a declarat Mircea Hordanau.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb