Judecătorii Secţiei Penale ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost convocaţi într-o şedinţă în cadrul căreia li s-a adus la cunoştinţă intenţia de reorganizare a completurilor de judecată, o decizie care a generat nemulţumiri în rândul unor magistraţi, au declarat pentru HotNews surse din cadrul instituţiei conduse de Lia Savonea, de la care relatăm cele ce urmează.
Potrivit aceloraşi surse, şedinţa a fost una tensionată, iar argumentul prezentat de conducerea instanţei supreme a fost necesitatea includerii a şapte noi judecători în completurile penale.
Iniţial, ar fi fost discutată reorganizarea unui singur complet de judecată, cel din care face parte judecătoarea Simona Cârnaru, descrisă de o sursă judiciară drept un magistrat care nu ar face parte din „zona de influenţă” a preşedintei ÎCCJ. Ulterior, în urma criticilor formulate de unii judecători, s-a luat în calcul reorganizarea tuturor completurilor de judecată, au precizat sursele citate.
Reprezentanţii Înaltei Curţi au declarat însă pentru HotNews că o decizie finală privind compunerea completurilor va fi luată săptămâna viitoare, în cadrul şedinţei Colegiului de Conducere, forul competent să aprobe structura anuală a completurilor.
„A avut loc o consultare a judecătorilor privind formarea completurilor cu includerea celor şapte judecători noi, însă compunerea anuală a completurilor se aprobă în Colegiul de Conducere, care va avea loc săptămâna viitoare”, au transmis reprezentanţii ICCJ.
Contactată de HotNews, preşedinta Înaltei Curţi, Lia Savonea, a declarat că nu este vorba despre desfiinţarea completurilor existente. „Potrivit unui proiect realizat în urma consultărilor de către preşedintele secţiei, nu există nicio desfiinţare a completurilor existente. Nu există nicio opoziţie a niciunui judecător la respectivul proiect”, a precizat Savonea.
În paralel, fostul ministru al Justiţiei, Stelian Ion, a reacţionat public, calificând situaţia drept „o epurare mascată”, prezentată sub forma unei reforme. Acesta a susţinut că, în loc să existe o retragere sau o asumare după dezvăluirile din documentarul Recorder „Justiţie capturată”, „gruparea Savonea a ales să arunce în aer întreaga Secţie penală a ÎCCJ”.
„Nu vorbim despre reformă, ci despre o epurare mascată, făcută în grabă, fără transparenţă şi fără respect faţă de reguli elementare de funcţionare instituţională. Aceasta nu este justiţie. Este capturarea justiţiei şi riscă să devină o problemă de siguranţă naţională”, a afirmat fostul ministru USR.
Secţia Penală a Înaltei Curţi are în prezent nouă completuri de trei judecători, 24 de completuri de doi judecători şi 23 de completuri de un judecător. Completurile pentru anul 2025 au fost constituite prin Hotărârea Colegiului de Conducere al ÎCCJ din 16 decembrie 2024.
Numele Liei Savonea apare şi în documentarul Recorder „Justiţie capturată”, care include mărturii ale unor magistraţi potrivit cărora, în ultimii ani, la conducerea Curţii de Apel Bucureşti ar fi fost promovaţi judecători aduşi de la alte instanţe, prin filiere de putere. Documentarul susţine că Lia Savonea, care a ocupat în ultimii 15 ani poziţii-cheie în sistemul judiciar, ar fi avut un rol central în aceste promovări.
În acelaşi timp, există şi magistraţi care susţin contrariul, afirmând că actuala preşedintă a Înaltei Curţi ar fi rupt legături de influenţă create de conduceri anterioare. Judecătoarea Adriana Stoicescu, de la Curtea de Apel Timişoara, a susţinut public că, prin criticile recente, s-ar urmări revenirea la un sistem de putere similar celui din perioada în care Laura Codruţa Kovesi conducea Ministerul Public.
Pe de altă parte, unii magistraţi intervievaţi în documentarul Recorder afirmă că în sistem ar fi fost instaurată o atmosferă de frică, iar exprimarea unor opinii contrare conducerii instanţelor ar fi urmată de controale ale Inspecţiei Judiciare.




























































Opinia Cititorului