Crypto

SCANDALUL DE LA SIF OLTENIA, PE MASA TRIBUNALULUI DOLJ Cerere de ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea deciziilor AGA, prezidată de Ciurezu

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 07 mai 2020

Cerere de ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea deciziilor AGA, prezidată de Ciurezu

Scandalul de la SIF Oltenia (SIF5), din data de 28 aprilie, dintre o parte a conducerii societăţii în frunte cu preşedintele Tudor Ciurezu şi grupul investitorilor format din SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4) a ajuns în instanţă.

Tribunalul Dolj va judeca, pe 13 mai, solicitarea SIF Banat-Crişana de suspendare prin ordonanţă preşedinţială a executării hotărârilor nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 adoptate de Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, prezidată de Tudor Ciurezu, se arată într-un comunicat publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În cazul emiterii ordonanţei preşedinţiale, hotărârile vor fi suspendate până la soluţionarea cererii formulată de SIF Banat - Crişana prin se solicită constatarea nulităţii absolute a hotărârilor respective.

La data de 28 aprilie, au avut loc două adunări ale acţionarilor SIF5, în condiţiile în care unii dintre investitorii SIF Oltenia prezenţi la faţa locului, între care reprezentanţii grupului format din SIF1 şi SIF4, precum şi a unor fonduri de investiţii, nu au reuşit să intre în clădire, pe motivul că deja votaseră prin corespondenţă.

Astfel, aceştia au organizat o altă adunare, prezidată de vicepreşedintele Cristian Buşu, în care au fost respinse toate punctele aflate iniţial pe ordinea de zi.

În plus, a fost aprobată atragerea răspunderii şi constatarea încetării de drept a mandatelor administratorilor Tudor Ciurezu, Anina Radu, Carmen Popa, Nicolae Stoian, Radu Hanga (care între timp şi-a dat demisia din funcţia de membru al board-ului societăţii) şi Ana Barbara Bobircă, pentru un prejudiciu cauzat societăţii, de 0,336 milioane de lei. De asemenea, s-a votat aprobarea atragerii răspunderii lui Cristian Buşu, propunere ce a fost respinsă.

În plus, s-a aprobat încetarea mandatului lui Tudor Ciurezu, din poziţia de director general al SIF-ului.

În aceste condiţii, Autoritatea de Supraveghere Financiară a suspendat temporar de la tranzacţionare acţiunile SIF5, până la clarificarea situaţiei existente.

Notă:

Referitor la adunarea prezidată de Cristian Buşu, surse din cadrul SIF Oltenia susţin că: "Nu a fost o Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor paralelă, ci a fost o întrunire ad-hoc a unui grup de acţionari, pe domeniul public. Afirmaţia că s-a desfăsurat o AGOA paralelă este falsă, nu s-a desfăşurat începând cu ora 10:00, întrucât Buşu Cristian, cel care pretinde că a prezidat întrunirea participa la acea oră la AGOA prezidată de Tudor Ciurezu, preşedinte al Consiliului de Administraţie, pe care a parasit-o la 11:30.

Notificările primite de la Biroul Executor Judecătoresc Guran George sunt după ora 10:00, ora de începere a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor şi solicitau ca preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie să se prezinte în faţa sediului pentru deschiderea lucrărilor AGOA.

Prin Cererea de Ordonanţă preşedinţială a SIF Banat -Crişana, la punctul 7 se stipulează că, observând abuzul preşedintelui Consiliului de Administraţie al SIF Oltenia, un număr de 11 acţionari ai societăţii nu au dorit să participe la adunarea ţinută şi prezidată ilegal de Tudor Ciurezu. Aceşti 11 acţionari deţin împreună un număr de 52.399.647 acţiuni, reprezentând 9,0318% din capitalul social şi 10,036% din totalul drepturilor de vot ale SIF Oltenia.

Tot grupul prezent în faţa sediului SIF motiva participarea la lucrările Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor pentru a realiza o dezbatere a punctelor aflate pe ordinea de zi. În realitate, în cadrul întrunirii ad-hoc organizate, nu s-a procedat la niciun fel de analiză şi dezbatere.

Nu poate fi calificată întrunirea ca AGOA întrucât nu a avut la dispoziţie Registrul Acţionarilor, împuternicirile generale iniţiale date de către acţionari şi nu s-au luat în seamă voturile celorlalţi acţionari transmise prin mijloace electronice. În plus, s-a desfăşurat pe domeniul public, şi nu în sediul societăţii, la o altă oră decât cea precizată în convocator.

Cvorumul de şedinţă se stabileşte exclusiv pe baza verificării Registrului Acţionarilor şi nu pe baza simplei declaraţii a persoanelor care au organizat întrunirea.

Grupul respectiv susţine că deţine 30,5% din totalul drepturilor de vot ale SIF Oltenia. Prin politica de vot identică exercitată (vot împotriva situaţiilor financiare) se încadrează în prevederile art. 2 alin. 4 din Legea 24/2017, ceea ce conduce la concluzia că acţionează concertat, astfel că dreptul de vot ar fi trebuit suspendat până la limita de 5% din capitalul social.

Prin publicarea, la cererea domnului Cristian Buşu a hotărârilor unei false adunări generale a acţionarilor SIF Oltenia, BVB contribuie la dezinformarea, dezorientarea acţionarilor şi investitorilor societăţii, la diseminarea unor informaţii care nu aparţin organelor statutare ale societăţii.

Totodată, publicarea pe site-ul BVB a acestor informaţii s-a realizat cu nerespectarea reglementărilor operatorului de piaţă în privinţa transmiterii Rapoartelor curente către acţionarii societăţii".

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Era de așteptat acest demers. Se pare că instanța este singura cale, prin care concertații ori concentrații sau ce Dumnezeu ori mai fi fondurile astea de investiții însămânțate de SIF1 și SIF4, pot intra în reduta de lângă Vidin, recte la SIF5. Și asta pentru că ASF-ul, cere ne asigură protecție, teoretic doar, tuturor, nu a fost capabil să dea o interpretare oficială situației acționariatului de la SIF5. Cred că va trebui să o facă cât mai curând posibil pentru că vine cu aceiași amplitudine, de pe turnantă, SIF2. Și ei au alăptat, așa cum am văzut în scrisoarea puiului lui SIF5, FLAO, o cohortă de fonduri. Administrate de Atlas parcă. Și atunci să te ții ASF! Ce naiba supravegheați oameni buni? Sau dacă operațiunile făcute de domnii Drăgoi, de pe SIF1 și SIF4 respectiv Ciorcilă, de pe SIF2, sunt corecte, de ce naiba nu aveți curajul să o spuneți public? Și să și argumentați răspunsul! Să înțelegem și noi și, mai ales, să știm dacă mai investim sau nu în aceste SIF-uri. Așa ne-ați asigura și nouă, celor din retail, o minimă protecție. Informându-ne doar! E prea mult?

    Astăzi, deși SIF-urile sunt fonduri destinate investitorilor de retail, le avem pe toate 5 cu acte constitutive fără prag, modificate de instituționali. E corect? Și dacă instituționalii ăștia de modificară actele constitutive sunt adăpați din SIF-uri , ce naiba e asta? Pute a manipulare de la o poștă! Acum însă putem fi mai liniștiți. Știm de ce prețul acțiunilor la SIFe au diskounturi barosane. Am aflat cine are interes să țină prețul la podea. Voi din Turnul de Veghe, plătiți regește și din banii noștrii, nu vedeți? Domnule Copariu și doamnă Sava, mai puteți dormi? Că domnul Grădinescu e adormit de felul său, mă rog e un biet agronom, pe care voi doi, cu știință, îl sedați! Spuneți-ne public că schemele lui Make sunt legale! Sau nu. Dar spuneți-ne ceva. Puteți? 

    Voi i-ați adus pe ăștia în pragul disperării. Vreți să se ajungă la furci și la topoare? Dar noi, cei peste 5 mil. de fraieri, comuniști cu toții, împroprietăriți cu de a sila, mai contăm pentru cineva? Sau ne chemați doar la vot? 

    Revenind la subiect, AGA de la SIF5, pare anulabilă. În vremuri normale, fără Covidă. Dar întrebare care se pune este de ce naiba nu au intrat în sală cei 11 mohicani ai lui BD? Cu cei 11%, sau 31, cât naiba or fi avut mobilizat sub tufănele, îi luau capul în direct lui Moțoc! Sau BD a dorit să ne arate că are strategie și, mai ales, forță?! Dar noi ce vină avem de ne luași jucăria de la tranzacționare, taman când începuse să dospească? Prejudiciile noastre, ale mărunțeilor, cine le achită? Grădinescu ori BD?

    Băieți, nu uitați, totul e până la bănuți! Și afară e Covidă. Iar vouă vă arde de războaie. Sunteți nebuni cu toții?  

    1. Iar ai venit să ne scrii baliverne? Pretinzi că ești un retailist? Da, sigur, se vede de la o poștă! Ce redută visezi la SIF5? Mai degrabă un cuib de șerpi în care s-a ascuns Ciurezu împreună cu ceilalți tovarăși de abuzuri! Pare-mi-se că în curând acest cuib va fi spulberat!

      Vă tot milogiți de ASF să vă scape din ghearele acționarilor ca să ce? Să furați voi în continuare și să invocați, ipocrit, interesul a "5 mil. de fraieri"? Când zici 5 milioane știi ce se aude? Se aude așa: "adică noi, hoții". Și asta e dovada că sunteți hoți! Dacă nu, arată tu împuternicirea de la ăia 5 milioane! Și adică Ciurezu e printre ăia, milioanele de fraieri? Când face Ciurezu o declarație de avere, că am văzut că ține veniturile ascunse? Sau se vor vedea milioanele de euro din cont și atunci nu mai e micul retailist, amărât și mare speculant pe bursă? Și unde sunt milioanele alea de acționari mici, retailiști, că la adunări nu s-au prezentat niciodată? Și nu-i așa că tranzacțiile la bursă, inclusiv pe sifuri, sunt făcute de milioanele tale de retailiști? Ei sunt seva bursei, nu! Vezi, bătrâne, vezi? Ești penibil! Cu texte d-astea scremute încercați voi să convingeți lumea că Ciurezu e băiat bun? Credeți că așa o să faceți abuzurile lui și ale voastre să pară mai mici? Nu reușiți decât să vă umpleți de penibil cu toată susținerea pe care o aveți din partea unora care și-au oferit serviciile de presă decăzută ca să vă facă jocul! 

      Nu uitați, băieți! Toate șmecheriile voastre, și din presă, și de la ASF (că și acolo auzim că umblați des), sunt cunoscute și se observă ușor! Văd că te iei și de domnul Copariu și de doamna Sava. Nu-i așa că ei sunt pionii tăi acolo și vrei să pară că-ți sunt potrivnici? Eu le recomand să nu-l acopere pe Ciurezu și să aplice legea cu strictețe, pentru toți. Dacă se va vedea că ei îl susțin pe Ciurezu, e clar că vor susține abuzurile și atunci să vezi ce o să urmeze! Acum pe masă ar trebui să fie blocarea ilegală, abuzivă a accesului acționarilor la adunarea SIF5 și utilizarea frauduloasă de către Ciurezu și acoliții lui a acțiunilor acestora. Asta să sancționeze ASF-ul cum trebuie și nu să încerce să găsească argumente ca să-l scape pe Ciurezu din haznaua în care s-a băgat singur. Deja se aude prin târg că se milogesc unii atât de tare de unii funcționari din ASF că li s-a făcut greață. 

      Abia aștept să văd ce va face ASF-ul că apoi vom face toți exact ce zice el că e corect. Iar ASF-ul își va lua bătaia la fund cu propriile decizii. Sau poate îi cheamă cineva în instanță pe funcționarii ASF-ului care acoperă infracțiunile și abuzurile grosolane ale lui Ciurezu și Fercală de a speriat tot vestul! Ceea ce vor toți, mai ales retailiștii tăi care dorm, este aplicarea legii și sancționarea abuzurilor grosolane ale unor relicve din sifuri care se cred stăpânii lor pentru că au milioane de retailiști care fac nani în păpușoi.  

      Dreptate acum și aici! Nu mai amenința lumea cu furci și topoare! Ăsta e singurul argument care ți-a rămas? Când o să vă luați niște bastoane pe spate, o să vă ascundeți iar ca șobolanii după ziduri! Băieți, nu uitați, totul până la lege! Pentru voi contează doar banii și comiteți abuz după abuz! Pentru noi, alții, contează legea, transparența și buna guvernanță! Și nu contează ce e afară, legea trebuie să se aplice, pentru că, altfel, abia atunci se ajunge la furci și topoare! Și sigur nu vă scapă nici "Covida" care vă este atât de dragă vouă că ați vrea să mai rămână prin zonă niște secole! Să nu se uite: ASF-ule, ia deciziile corecte! Nu umbla, ASF-ule, cu șopârle și interpretări viclene că le vedem de pe lună! Bagă-i în istorie pe abuzatorii drepturilor de acționar! E oribil ce au făcut ăștia, care s-au ascuns ca șobolanii după ziduri! Știți cumva ce fraude or fi după zidurile alea? Așteptăm să vedem cât de corect este ASF-ul! 

      Liviu, puiule ce esti, ce facusi, taica?? Unde esti, de ce nu ii salvezi pe tatucii tai?

      Sunt pe aici și eu, Anonimule! Drumul este lung, câinii sunt în haite! Știi de ce se moare, nu?

      Tătucii or să se salveze, fii pe pace, fără ajutorul meu.  

      Mă bucur însă că nu mă poți uita. Te doale ceva Profesionistule?

      Mulțumesc pentru apreciere. Despre restul scrierilor tale, ce să zic? Sigur nu sunt baliverne, numa ale mele îs! Dar faci multe afirmații fără să ne spui de un caz măcar. De exemplu la capitolul Furăciuni. Alta decât cea cu Prodplastu știi? Spune o aici dacă ești atât de informat precum ne lași să înțelegem! Curaj. Așa mai aflăm și noi, profesioniștii, despre ce sifoane se mai practică în lumea asta etilistă.

      Cine de la SIF5 se milogește la ASF? La cine? Arunci cu vorbe goale. Nu îți pretinde nimeni probe pentru ceea ce scrii pe aici sub protecția anonimatului și poate a unui VPN viclean. Tactica ta e cam de securist... În sensul bun, să nu te inflamezi! 

      Apoi văd că ai o disperare. De ce ameniți ASF? Te gândești cumva și la infracțiunile comise și de alți iluștrii președinți de SIF-uri? Ce infracțiuni o fi comis Ciurezu ori Fercală, ai idee profesionistule?! Sau iar arunci cu pietre instituționalule?  

      Zidește-i pe ăia din retail profesionistule! Dar mai bine consolidează-i instituționalule! Că dacă nu o faci vine BERD-u și îți ia ia cașcavalul.... 

      Despre a cui transparență ne vorbești aici? A ta? Sună bine în teorie buna guvernanță , pe care am mai auzit-o, live, chiar din gura ta profesionistule! Ești neprihănit?! 

      Despre furcă și topoare eu nu am suflat în bucium. Sunt doar un retailist mărunt. Dar tu profesionistule? Văd că îți chemi ciracii. Vrei să-i sperii pe cei ce i-ai plătit? O să îi tragi în țeapă? Ți e frică că ți-o dau?

      Dacă vroiai să vezi ce este după ziduri veneai la AGA, la Vidin. Dar ai preferat să stai în stradă, cu toți boschetarii.  

      Ma doale grija de tine, Liviuleeeeeee. Drumul e scurt si ne revedem curând. Și le discutăm pe toate în liniște. Să ne aștepți, da?

      Acționarule Turmentat, există suficiente informații despre ceea ce se întâmplă după zidurile SIF5. Nu aș da exemple pentru a nu dilua informația. Și atunci ți-aș întoarce întrebarea: sunt Ciurezu și acoliții săi neprihăniți? Știu că nu poți fi sincer public, dar măcar în sinea ta ai putea să-ți dai un răspuns cu valoare de adevăr. Știți voi prea bine ce presiuni faceți la ASF și prin ziarul acesta ca să iasă Ciurezu și Fercală basma curată! Multă lume știe și observă toate acestea.

      Te înșeli prea mult și prea repede crezând că ai depistat vreo "disperare" în ce mă privește. Nici tu nu crezi în ce scrii. Asta pentru că este evident! Eu nu am cum să ameninț ASF. Cei care amenință sunt alții, unii care fac plângeri la autorități sus-puse și pe care tu îi susții! Eu am afirmat doar că ASF trebuie decidă corect! Să aplice legea și regulamentele, mai exact! Și aici nu umblu cu viclenii! Știi foarte bine că sunt unii în ASF care tot pleacă urechea la ce le spun unii sau alții, urmărind să încline artificial balanța în favoarea lor. Ei trebuie să înțeleagă că știm foarte bine cine sunt și ce fac și ar fi bine să nu închidă ochii, să fie corecți și vigilenți! În ASF bate de ceva vreme vântul schimbării, al schimbării în bine. Sunt însă unii care nu sunt profesioniști, dar se pronunță ca și cum ar fi. Ei trebuie să se abțină și să conștientizeze încă o dată că legea nu este ceea ce își închipuie ei și că malformarea legii are consecințe nefaste. Puteai să observi de mult timp că scopul meu, al nostru, al unora care nu ținem nici cu unii, nici cu alții, este să trasăm o linie dreaptă care să separe grâul de neghină. 

      Dacă o să ne spui că Ciurezu și ai lui sau Fercală și ai lui au acționat 100% legal, atunci nu te poți numi profesionist! Nu cred că este cazul să aduc argumente de vreun fel. Dar tu, care crezi că în Craiova ai un Vidin, ai oare curajul să-ți recunoști vina proprie sau adevărul? Nu mă aștept să ai onoarea unui samurai, dar măcar rușinea omului de la țară în fața minciunii ai putea să o ai! În orice caz, dacă tragi învățăminte din istorie, poți știi deja care va fi soarta Vidinului. Depinde și de tine și de alții să ascultați vocea istoriei. Sper doar că nu vorbesc cu turcii! 

    Cine? Cine a declarat? Ce surse? Voi prezentati un comunicat, de fapt, cu toate elementele necesare, cu detalii, cu date concrete. Cine il semneaza, cine si-l asuma? I s-a terminat lui Ciurezu curajul?

    1. Mache, “sursa” e cumva Iordache de la pseudoziarul Bursa care facea parte din consilii de administratie ale SIF 5? Care surse Mache?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Crypto

Supliment dedicat pieţei monedelor digitale
Dezbaterea online “Exporturile, în primul rând!”
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

04 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8784
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0503
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.3880
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6437
Gram de aur (XAU)Gram de aur223.2049

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
HackITall2
Women Professionals in the Automotive Industry
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro