Schimbări în conducerile CBRE şi JLL

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 16 decembrie 2014

Marius Şcuta (foto) îi ia locul lui Gijs Klomp la conducerea JLL România.

Marius Şcuta (foto) îi ia locul lui Gijs Klomp la conducerea JLL România.

CBRE România a anunţat, ieri, angajarea lui Gijs Klomp, fost director general al JLL România, pe poziţia de Director al departamentului Capital Markets. "Domnul Klomp va conduce echipa din România şi pe cele la nivel de regiune CEE (n.r. Europa Centrală şi de Est) şi va coordona activităţile de vânzare ale unui important client internaţional în ţările aparţinând CEE", arată un comunicat remis redacţiei.

La rândul său, JLL a comunicat că l-a desemnat pe Marius Şcuta ca director în exerciţiu pentru activitatea aflată în plină dezvoltare în România, dupa anunţul făcut de Gijs Klomp, care se va reloca înapoi în Praga, unde va lucra pentru o altă companie. "În noul său rol, Marius Şcuta, care conduce în prezent departamentul de birouri şi reprezentare exclusivă a chiriaşilor, va fi susţinut îndeaproape de Troy Javaher, CEE Head of Capital Markets al JLL, care a condus în trecut activitatea biroului din România", mai precizează JLL România.

Răzvan Iorgu, directorul general al CBRE România, a afirmat că societatea a investit puternic în angajările strategice din ultimele 18 luni.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb