SCULAŢI VOI FINANŢIŞTI AI ŢĂRII Blocul Naţional Sindical este solidar cu protestatarii din sistemul bugetar

C.P.
Miscellanea / 14 octombrie 2010

Blocul Naţional Sindical este solidar cu angajaţii din sistemul bugetar care au oprit lucrul ieri şi în cursul zilei de astăzi.

BNS regretă că s-a ajuns la revolte în locul unor greve şi mitinguri organizate însă consideră că oprirea spontană a lucrului este rezultatul direct al presiunilor făcute de-a lungul timpului asupra salariaţilor din sistemul bugetar. Şefii numiţi politic din structurile bugetare au blocat permanent participarea angajaţilor la mitinguri, au făcut presiuni pentru a împiedica grevele organizate iar astăzi suportă consecinţele, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

"Revoltele din aceste zile sunt rezultatul unei lungi perioade în care salariaţii din sistemul bugetar au fost trataţi cu dispreţ de către reprezentanţii Guvernului. Nu s-ar fi ajuns la această situaţie dacă Guvernul ar fi acceptat propunerile venite din zona sindicală, prin care am solicitat restructurarea sistemului în urma unei analize temeinice însoţită de o acţiune de "decăpuşare" politică a structurilor bugetare.

Daca solutiile oferite de partea sindicală ar fi fost luate în calcul nu s-ar fi ajuns la reducerea salariilor otova cu 25% şi la revoltele cu care ne confruntăm astăzi", se mai arată în comunicatul de presă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb