Sebastian Burduja: Preţurile la gaze şi energie electrică nu vor fi mai mari decât iarna trecută

A.D.
Miscellanea / 28 octombrie 2024

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Preţurile la gaze şi energie electrică nu vor fi mai mari iarna aceasta. Schema de compensare-plafonare este în vigoare până la 1 aprilie anul viitor, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în cadrul conferinţei Focus Energetic, care a avut loc azi, la Palatul Parlamentului, transmite Agerpres.

"Preţurile nu vor fi mai mari decât iarna trecută. Schema de compensare-plafonare este în vigoare până la 1 aprilie. A fost important şi este important să-i protejăm pe români, pentru că, aşa cum ştiţi, preţul la gaz, dar şi la energie electrică, depinde de lucruri care nu sunt doar la îndemâna României. Depinde de situaţia din Orientul Mijlociu, depinde de situaţia din Ucraina, depinde de decizia Ucrainei de a continua sau nu tranzitul de gaze ruseşti ş.a.m.d. Deci, în contextul acestor evenimente excepţionale, schema de compensare-plafonare şi-a făcut treaba şi şi-o va face şi în iarna aceasta", a precizat ministrul.

Potrivit acestuia, un consumator casnic va fi facturat cu 0,31 lei/kilowatt-oră la gaz, plafonul maxim, iar la energie electrică în funcţie de nivelul de consum, cu tarife de la 0,68 lei/kilowatt-oră pentru un consum total sub 100 kilowaţi-oră pe lună la 1,3 lei/kilowatt-oră pentru un consum lunar de peste 300 de kilowaţi-oră.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Minciuna! Gazele doar s-au scumpit cu 19%.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb