Şedinţă CSAT - marţi

T.T.
Politică / 25 iulie 2019

Klaus Iohannis (Sursa foto: Twitter)

Klaus Iohannis (Sursa foto: Twitter)

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte, marţi, în şedinţă, au declarat surse oficiale, potrivit Agerpres.

Reuniunea, care va fi condusă de preşedintele Klaus Iohannis, va avea loc de la ora 13,00.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, anunţase astăzi, în contextul discuţiilor despre rectificarea bugetară, că săptămâna viitoare va avea loc o şedinţă a CSAT.

El susţinea că nu mai este timp pentru ca rectificarea bugetară să fie aprobată la 31 iulie, aşa cum era planificat, astfel că Executivul ar putea adopta acest proiect o săptămână mai târziu.

"Mai sunt câteva lucruri de încheiat. Aprobarea ei în Guvern ţine de pasul de trecut cu CSAT. Va fi săptămâna viitoare CSAT, ceea ce înseamnă că rectificarea nu va avea loc la 31 iulie, pentru că sunt mai mulţi paşi de parcurs: CSAT, Consiliul Fiscal, CES şi atunci probabil că 31 iulie nu mai rămâne o dată fezabilă pentru rectificare. Poate următoarea săptămână", a declarat ministrul Finanţelor, care a adăugat că proiectul ar putea fi publicat spre dezbatere publică luni.

Ultima şedinţă a CSAT a avut loc în decembrie anul trecut.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2555
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5412
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5726
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.1034

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb