Şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas: Nu văd semne de bunăvoinţă din partea Rusiei pentru negocierea unui acord de pace în Ucraina

L.B.
Internaţional / 9 noiembrie, 17:43

Şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas: Nu văd semne de bunăvoinţă din partea Rusiei pentru negocierea unui acord de pace în Ucraina

Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat luni că vede puţine semne de bunăvoinţă din partea Rusiei pentru negocierea unei soluţionări a războiului din Ucraina, adăugând că Moscova a semnat deja numeroase acorduri care stau la baza securităţii europene, dar nu le-a respectat. Declaraţiile au fost făcute într-un interviu acordat Reuters în marja reuniunii miniştrilor de externe ai G7 de la Paris, potrivit Reuters.

Kallas a subliniat, de asemenea, că orice discuţii viitoare privind securitatea europeană ar trebui să fie conduse de Uniunea Europeană, în conformitate cu tratatele şi structurile sale instituţionale, şi nu prin formate ad-hoc. „Este clar că marile ţări vor să discute şi cu marile ţări", a spus ea. „Dar când vine vorba de problemele de securitate europeană, Uniunea Europeană are linii foarte clare. Avem tratatele", a adăugat oficialul european, conform sursei citate.

Ea a precizat că se aşteaptă ca unele ţări europene să îşi prezinte suspiciunile cu privire la o serie de ameninţări false cu bombă din întregul bloc în zilele următoare, potrivit Reuters.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb