SENAT:  Funcţionarii publici, abţineri de la manifestări discriminatorii şi în afara serviciului

I.L.
Politică / 24 septembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Senatul a adoptat tacit în şedinţa plenului de astăzi propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative privind funcţionarii publici care prevede că aceştia sunt obligaţi să exercite şi în afara serviciului moderaţie şi decenţă şi să se abţină de la orice comportament prin care ar putea aduce atingere dreptului la demnitatea umană, conform Agerpres.

Nota de adoptare tacită pentru acest proiect, care avea ca termen de dezbatere şi vot data de 17 septembrie, a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Adrian Ţuţuianu.

"Funcţionarii publici (...) au obligaţia ca în afara exercitării atribuţiilor de serviciu să se abţină de la manifestări discriminatorii faţa de comunităţile etnice, religioase, minorităţi naţionale, sexuale care prin natura lor exced dreptul la opinie al funcţionarului public şi care sunt în măsură să creeze tensiune între majoritate şi minorităţi, amplificând eventualele stereotipuri şi judecăţi care există în societate. Manifestarea unui astfel de comportament de către un funcţionar public constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestuia", stipulează propunerea legislativă iniţiată de un grup de deputaţi UDMR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
aages.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2386
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6624
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0478
Gram de aur (XAU)Gram de aur618.2179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb