SENAT: Proiectul privind pensia urmaşilor cadrelor medicale decedate în urma Covid, pe ordinea de zi a plenului

A.M.
Politică / 8 aprilie 2020

Proiectul privind pensia urmaşilor cadrelor medicale decedate în urma Covid, pe ordinea de zi a plenului

Senatul va hotărî, miercuri, într-o şedinţă de plen care se va desfăşura prin mijloace electronice, propunerea legislativă a unor parlamentari PSD care prevede acordarea unei pensii de urmaş copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu noul coronavirus, transmite Agerpres.

Potrivit proiectului pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid-19, "la decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătăţii acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie".

"Urmaşii cadrelor medicale decedate ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 au dreptul la o pensie de urmaş egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical o avut-o la data decesului, care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare. În cazul în care nu există urmaş, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaş menţionată anterior. Membrii familiilor cadrelor medicale decedate în timpul şi din cauza serviciului ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 beneficiază gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau în alte reţele sanitare cu decontarea cheltuielilor de către acest minister", se arată în propunerea legislativă înscrisă pe ordinea de zi, sub rezerva primirii raportului.

De asemenea, parlamentarii PSD propun ca urmaşii personalului medical decedat ca urmare a participării la acţiuni medicale împotriva Covid-19 să beneficieze de scutire de la plata impozitului pe terenurile aflate în proprietate sau coproprietate şi a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietate sau coproprietate.

"În semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid-19 se instituie Ziua personalului medical, care se organizează anual pe 11 martie prin grija Ministerului Sănătăţii", se mai arată în proiect.

Pe ordinea de zi a şedinţei de plen de miercuri mai figurează OUG 32/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 şi OUG 33/2020 privind unele măsuri fiscale.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb