Şedinţa Comisiei juridice din Senat a fost întreruptă, astăzi, după ce senatorul USR Edward Dircă a semnalat faptul că mai mulţi membri au părăsit sala, nemaifiind cvorum pentru dezbaterea proiectelor aflate pe ordinea de zi, printre care solicitarea Parchetului General de ridicare a imunităţii parlamentare a preşedintelui forului legislativ, Călin Popescu-Tăriceanu.
"Conform regulamentului, am avut cvorum la începutul şedinţei, putem să discutăm în continuare, însă nu putem să votăm", a spus Dircă, potrivit Agerpres.
Comisia juridică urma să dea un raport, astăzi, în cazul lui Tăriceanu, urmând ca acesta să fie prezentat în şedinţa de mâine a Senatului.
Începând din luna decembrie a anului trecut, Biroul permanent a decis, în mai multe rânduri, prelungirea termenului pentru întocmirea raportului în cazul cererii DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu-Tăriceanu, pentru a permite senatorilor studierea dosarului cauzei.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut, în 7 noiembrie 2018, Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu, susţinând că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800 mii de dolari de la o firmă austriacă.
1. # 300
(mesaj trimis de anonim în data de 02.04.2019, 18:47)
Pauză de alăptareeeeee!!!