Senatul a votat modificările la Ordonanţa pe energie

F.D.
Politică / 27 septembrie

Senatul a votat modificările la Ordonanţa pe energie

Plenul Senatului a votat, astăzi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei. S-au înregistrat 87 de voturi "pentru" şi 35 de abţineri. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, for decizional, conform News.ro.

Ştefan Radu Oprea (PSD) a declarat în plenul Senatului că suntem în faţa unei ordonanţe ce modifică plafonarea, compensarea şi felul în care românii vor trecere peste această iarnă.

"În afara multelor vorbe care nu influenţează cu nimic viaţa românilor, sunt amendamente importante care se referă, de exemplu, la persoanele care au o anumită suferinţă medicală şi care trebuie să primească un tratament ce necesită aparate cu un consum mare de energie, cum ar fi aparatele de ventilaţie. Acestea, din păcate, au fost uitate înainte. De asemenea, a fost o discuţie foarte mare referitoare la plafon. (...) Această categorie de oameni care anul trecut au consumat mediu mai mult de 300 de kWh şi care nu ar fi intrat sub incidenţa plafonării, sperăm să îi includem şi pe ei în plafonul de 0.8 şi să-i stimulăm să economisească", a spus Oprea.

El a precizat că un alt amendament prevede introducerea operatorilor de apă-canal sau de transport în comun în lista beneficiarilor de preţuri plafonate la un leu pe kwh.

"De asemenea, au fost introduse codurile CAEN care, în afara industriei alimentare, sunt şi cele agricole şi pescuit. Lăcaşurile de cult intră în plafonare", a mai anunţat Oprea.

Senatorul Radu Mihail de la USR a afirmat că "astăzi, Parlamentul a fost în mod clar umilit".

"Guvernul, Ministerul de Finanţe, domnul Ciucă, domnul Câciu au sfidat, nefiind în stare să vină în comisie. Nu ne putem permite să continuăm să avem găuri în buget, fără a avea măcar un punct de vedere al guvernului privind impactul bugetar. Solicit retrimiterea la comisie până miercuri", a spus MIhail. Solicitarea sa a fost respinsă cu 58 de voturi "împotrivă" şi 33 "pentru".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7383
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6933
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.3958

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro