Sentix: Vaccinul anti-Covid a eliberat forţele creşterii economice

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 decembrie 2020

Sentix: Vaccinul anti-Covid a eliberat forţele creşterii economice
Călin Rechea

Încrederea investitorilor în perspectiva unei redresări economice puternice la nivelul zonei euro şi la nivel global a depăşit cu mult aşteptările, conform raportului pentru decembrie 2020 de la Sentix GmbH.

Indicele agregat al încrederii pentru zona euro a crescut cu 7,3 puncte faţă de luna precedentă, până la -2,7 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2020, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a crescut cu 14 puncte, până la 29,3 puncte, cel mai ridicat nivel din luna aprilie 2015, iar indicele situaţiei curente a crescut cu 2 puncte, până la -30,3 puncte (vezi graficul).

"Indicele aşteptărilor economice a atins maxime istorice în cinci regiuni ale lumii", se arată în raportul de la Sentix, unde se afirmă că "vaccinul a eliberat forţele creşterii economice".

În timp ce economiile din Asia, exclusiv Japonia, s-au menţinut în categoria de "boom" economic, America Latină este ultima regiune care trece din categoria "stabilizare" în cea de "redresare".

După ce subliniază că "anul 2020 se încheie cu mai multe semne de exclamare pentru economia globală", analiştii de la Sentix afirmă că "speranţele pentru utilizarea cât mai rapidă a vaccinurilor alimentează fantezia că economia se va redresa peste aşteptări în 2021".

Dar de ce "fantezie"? Unde este încrederea "adevărată" în capacitatea guvernelor şi băncilor centrale de a "instrumenta" o redresare sustenabilă şi revenirea la normalitate?

În raportul de la Sentix se mai arată că zona euro beneficiază semnificativ de evoluţia pozitivă a economiilor la nivel global, iar "Germania are o situaţie bună comparativ cu celelalte ţări europene".

Indicele agregat al încrederii investitorilor în cea mai mare economie din Europa a crescut până la 6,9 puncte, cel mai ridicat nivel din luna mai 2019, de la 1,3 puncte în luna precedentă, pe fondul unei creşteri a sub-indicelui aşteptărilor până la 34,3 puncte, un nou maxim istoric, de la 22 puncte în luna anterioară. Indicele situaţiei curente a crescut cu 0,2 puncte, până la -17,3 puncte.

Raportul de la Sentix pune un semn de exclamare şi în dreptul economiei Statelor Unite, unde creşterea cu 11 puncte a indicelui aşteptărilor, până la noul maxim istoric de 32,3 puncte "alimentează fantezia economică pentru anul viitor", în ciuda scăderii indicelui situaţiei curente cu 1,3 puncte, până la -11,8 puncte. Indicele agregat al încrederii a înregistrat a opta creştere consecutivă în decembrie 2020, până la 9,1 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2020.

Un alt semn de exclamare apare şi în dreptul performanţei economice a Asiei, exclusiv Japonia, care "rămâne motorul creşterii globale", pe fondul evoluţiei remarcabile a Chinei, caracterizată drept "sursă a euforiei".

Indicele agregat al încrederii pentru Asia, exclusiv Japonia, a crescut până la 29,7 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2018, de la 23,3 puncte în luna precedentă, în condiţiile în care indicele aşteptărilor a crescut cu 9,2 puncte, până la 40 de puncte, un nou maxim istoric, iar indicele situaţiei curente a crescut până la 19,8 puncte, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2020, de la 16 puncte în luna anterioară.

Şi redresarea economică din Japonia a depăşit aşteptările. Indicele agregat al încrederii investitorilor a crescut până la 14,5 puncte, cel mai ridicat nivel din octombrie 2018, de la 6,1 puncte în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri cu 6 puncte a indicelui condiţiilor curente, până la -2,3 puncte. Indicele aşteptărilor a crescut până la 32,8 puncte, un nou record istoric, de la 21,5 puncte în noiembrie 2020.

După o întârziere semnificativă, economia Americii Latine a fost inclusă în categoria "redresării", pe fondul creşterii indicelui agregat al încrederii investitorilor până la -16,5 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2020, de la -22,2 puncte în luna anterioară, şi a creşterii indicelui aşteptărilor până la 15,5 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2018, de la 4,3 puncte. Indicele situaţiei curente a crescut până la -43,8 puncte, de la -45,3 puncte în luna precedentă.

Şi la nivelul economiilor din Estul Europei s-a înregistrat o creştere masivă a sub-indicelui aşteptărilor, de 10,5 puncte, până la la maximul istoric de 20,8 puncte. Indicele agregat al încrederii a crescut cu 5,6 puncte, până la -6,3 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2020, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a înregistrat a şaptea creştere consecutivă şi a ajuns la cel mai ridicat nivel din martie 2020, de -30 de puncte.

Reculul major al încrederii în economia Elveţiei din noiembrie 2020 a fost depăşit, pe fondul unei creşteri cu 20 de puncte a indicelui aşteptărilor, până la 28 de puncte, cel mai ridicat nivel din luna aprilie 2010. Indicele agregat al încrederii a crescut până la 10,7 puncte, de la 0,9 puncte, pe fondul unei creşteri cu 0,7 puncte a indicelui situaţiei curente, până la -5,3 puncte.

O redresare semnificativă s-a înregistrat şi în Austria, unde indicele agregat al încrederii a revenit în teritoriul pozitiv, la 3,4 puncte, de la -9,1 puncte în luna anterioară, exclusiv pe fondul creşterii masive a indicelui aşteptărilor, până la 48 de puncte, un nou maxim istoric, de la 12,3 puncte în luna precedentă. Indicele situaţiei curente a scăzut cu 5 puncte, până la -33,3 puncte.

Toată această revărsare a optimismului la nivel global este umbrită, din păcate, de numeroase semne de întrebare.

Oare nu au folosit analiştii de la Sentix prea multe semne de exclamare? Sau de ce este alăturat termenul "fantezie" noţiunii de "redresare economică"?

Să fie vorba despre caracterul experimental al vaccinurilor şi incertitudinile cu privire la "capacitatea" acestora de a readuce "normalitatea"?

Indicele încrederii de la Sentix pentru decembrie 2020 a fost construit pe baza unui sondaj la care au participat 1.112 investitori, dintre care 260 au fost investitori instituţionali.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu stiu cum "isi poate lua cineva lumina" de la astfel de indicatori contrafacuti care nu reflecta de fapt nimic concret. Daca maine se imbolnaveste unul grav de la vaccinul ala .. pica indicatorii astia ca mustele cand dai cu Raid.

    Astazi este sufiecient sa ai incedere si se rezolva totul. Programare neurolingvistica pentru mediul de afaceri.

    Pe strada i se spune caterinca. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9480
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0712
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6665
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro