SIBIU DESNP domină piaţa

RADU LUCA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 august 2005

Piaţa la termen a fost dominată de contractul futures DESNP, care a realizat mai bine de trei sferturi din volumul total.

Acesta a făcut obiectul unor schimburi foarte mari, remarcîndu-se un transfer, prin care a fost tranzacţionat echivalentul a nu mai puţin de 2.000.000 acţiuni. Interesul deosebit prezent pe derivatul Societăţii Naţionale a Petrolului, ca şi pe acţiunile aceleaşi companii, se datorează aşteptatei decizii privind vînzarea a 8% din titluri, deţinute momentan de statul român.

Acest pachet poate fi vîndut, fie către angajaţii firmei, care reprezintă o forţă în peisajul sindical românesc, fie prin intermediul bursei de valori, ceea ce reprezintă cea mai normală, transparentă şi eficientă metodă avută la îndemînă de autorităţi.

Cele aproape 2000 de contracte tranzacţionate astăzi au avut preţuri cuprinse între 0,4650 şi 0,4797 lei/acţiune, ultima cotaţie fiind de 0,4740 lei. De remarcat, că pe piaţa opţiunilor, contractele Call, vizînd acest titlu s-au orientat înspre un "break even price" (nivel egal cu preţul de exercitare plus prima plătită) de 0,5 lei/acţiune.

Al doilea contract, din punct de vedere al lichidităţii, a fost DERRC, unde investitorii s-au orientat înspre scadenţa decembrie. Pentru acest termen s-au tranzacţionat echivalentul a 1.660.000 acţiuni (166 contracte), preţul final de 0,1096, fiind în scădere cu 0,0014 lei/acţiune.

În ceea ce priveşte volatilitatea, DESIF2 şi DESIF5 au înregistrat cele mai mari fluctuaţii, pierzînd pentru septembrie cîte 0,0149 şi respectiv 0,0189 lei/acţiune, pînă la 1,4801 şi respectiv 1,7010 lei/acţiune.

Pe piaţa valutară variaţiile au fost destul de mici, moneda europeană pierzînd teren în faţa leului românesc pentru ambele scadenţe. Ultimele preţuri au fost de 3,5149 pentru septembrie şi 3,5000 pentru decembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb