SIBIU Tranzacţii cu echivalentul a 1,5 milioane de acţiuni SIF5

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 decembrie 2010

Cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, participanţii de pe piaţa derivatelor au fost mai dispuşi la tranzacţii comparativ cu şedinţa precedentă, volumul de transfer dublându-se. La ora 17.15 se puteau observa peste 1700 contracte futures, cu o valoare de 3,5 milioane lei. Pe piaţa spot interesul investitorilor s-a concretizat în transferarea a 10.000 acţiuni PPLI (Prodplast Imobiliare) la un preţ de 3,55 lei/acţiune, cotaţia recuperând pierderea din ziua precedentă datorită creşterii de 55 bani, adică 18,33%. În ceea ce priveşte acţiunile Sibex, volumul a fost de doar 100 de acţiuni, preţul crescând cu 11 bani, până la 1,54 lei/titlu.

Derivatele pe acţiunile SIF5 au fost cele mai căutate, schimburile înregistrate echivalând cu 1,5 milioane de acţiuni ale emitentului, prin cele circa 1500 contracte realizate. Scadenţa martie 2011 a fost cea era cea mai lichidă. La ora 17.15 DESIF5 martie creştea cu 0,65 %.

Şi piaţa valutară a fost interesantă pentru speculatori, aceştia încheind până la ora 17:15, 148 contracte EURO/LEU în condiţiile în care leul a revenit pe depreciere atât pe piaţa interbancară cât şi pe cea a derivatelor. Cotaţia contractului ce urmăreşte evoluţia Euro faţă de moneda naţională a înregistrat o creştere de 1,38 bani pentru scadenţa martie 2011 şi o evoluţie indecisă pentru scadenţa iunie 2011, unde se înregistra la ora 17.15 o variaţie nesemnificativă, de 0.01% pe minus.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb