Sindicatele din Irlanda propun guvernului să trimită bugetarii în concediu fără plată

F.A.
Macroeconomie / 2 decembrie 2009

Sindicatele irlandeze au propus guvernului, care vrea să facă economii de 1,3 miliarde euro prin reducerea salariilor funcţionarilor, să recurgă mai degrabă la măsura concediului fără plată, a declarat azi primul ministru Brian Cowen, citat de AFP, informează NewsIn.

Propunerea a fost făcută de sindicate în cadrul negocierilor cu guvernul, care vizează găsirea unor alternative la scăderea salariilor. Guvernul de la Dublin nu a luat încă în calcul această variantă, dând de înţeles că nu o consideră satisfăcătoare în actuala formulă.

Sindicatele au promis, însă, că vor veni cu propuneri concrete pe această temă şi au anulat greva funcţionarilor ce era prevăzută pentru joi. Guvernul a reafirmat că orice compromis trebuie să fie în conformitate cu obiectivul asumat, de a face economii la buget, şi că, în lipsa unui acord cu sindicatelor, va recurge la scăderea salariilor funcţionarilor.

Irlanda a fost prima ţară din UE care a intrat în recesiune, la începutul lui 2008, şi se numără printre statele dezvoltate cele mai lovite de criza economică şi financiară, înregistrând mari constrângeri bugetare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb