Sistemul pentru urmărirea masei lemnoase, obligatoriu de la 1 octombrie

Roxana Eichel
Companii / 11 septembrie 2008

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale introduce obligativitatea folosirii sistemului informatic de urmărire a masei lemnoase (SUMAL) de la 1 octombrie, potrivit secretarului de stat pentru păduri, Istvan Toke. Costurile pentru implementarea sistemului, asigurată prin Indaco Sistems, s-au ridicat la circa 40.000 de dolari, provenind din fonduri împrumutate de la Banca Mondială din anul 2000.

Sistemul garantează monitorizarea întregului circuit al lemnului în timp real, pe tot parcursul urmărit de la păduri, Ocoale Silvice, intermediari, până la utilizatorul final al lemnului. SUMAL vizează numai materialul lemnos din păduri administrate, exploatat în mod legal.

Primul raport al agenţilor economici care vor utiliza acest sistem va trebui predat la 5 decembrie 2008.

Datorită SUMAL, transporturile de materiale lemnoase care nu au documente sau cu documente în care nu este specificată data şi ora sau provenienţa vor fi confiscate pe loc. Primirea de materiale de către procesatori fără înregistrare va fi sancţionată prin confiscarea materialului şi amendă contravenţională.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2785
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6474
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1712
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb