SkyTeam împlineşte 10 ani

F. A.
Companii #Transporturi / 23 iunie 2010

Alianţa SkyTeam a sărbătorit ieri 10 ani de la înfiinţare, membrii din conducerea alianţei fiind prezenţi la evenimentul ce s-a desfăşurat la New York, informează un comunicat remis redacţiei.

În cadrul întâlnirii, SkyTeam a semnat un acord cu China Eastern, unul dintre cei mai reprezentativi operatori de zbor din China, pentru adăugarea acestuia ca membru oficial al alianţei. Tot acum, operatorii TAROM, Air Europa şi Kenya Airways au primit statutul de membru deplin, prin reînnoirea programului de apartenenţă la SkyTeam.

"Pe parcursul celor zece ani, experienţa SkyTeam privind fuziunile de anvergură şi parteneriatele comerciale a extins cooperarea dintre membrii săi, oferind clienţilor acces la pieţe noi, la tarife mai mici", a declarat Leo van Wijk, Governing Board Chairman SkyTeam. "Privind retrospectiv la creşterea constantă a numărului de membri SkyTeam, se poate constata o atenţie deosebită a tuturor pentru crearea unei acoperiri globale prin intermediul reţelelor complementare, folosirea celor mai bune puncte de escală din Europa, SUA, Asia şi Africa. Astăzi oferim clienţilor noştri mai multe destinaţii, zboruri cu frecvenţă sporită şi conexiune îmbunătăţită."

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb