SOCIAL-DEMOCRAŢII, NEMULŢUMIŢI DE MINISTRUL FINANŢELOR Moţiune simplă împotriva lui Florin Cîţu

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 07 mai 2020

Moţiune simplă împotriva lui Florin Cîţu

România trebuie salvată de "virusul Vasile Cîţu", amanetarea finanţelor ţării trebuie să înceteze, iar ministrul Finanţelor trebuie să plece, se arată în moţiunea simplă depusă de social-democraţi, ieri, în plenul Camerei Deputaţilor.

Anunţul depunerii moţiunii simple, care va fi dezbătută şi votată săptămâna viitoare, a fost făcut de Alfred Simonis, liderul grupului social-democrat din Camera Deputaţilor, care a precizat: "Domnul Cîţu se luptă cu spionii, cu extratereştrii, şi după ce i-a biruit pe toţi şi a reuşit în trei săptămâni, o lună, să pună la punct un site, am aflat cu toţii că o singură firmă a accesat credit pe platforma respectivă. Suntem obligaţi să depunem această moţiune simplă. Ministrul Cîţu trebuie demis de urgenţă".

Semnatarii moţiunii arată: "Virusul Cîţu a distrus aproape complet economia naţională. După aproape două luni de stare urgenţă, după nenumărate bâlbe, amânări şi rectificări de acte normative, ministrul Finanţelor, Florin Vasile Cîţu, s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie. Sondajele de opinie arată că 70% din populaţie consideră că România ar fi putut evita efectele negative din economie, produse de pandemia de coronavirus, dacă Ministerul Finanţelor ar fi luat din timp măsuri eficiente pentru sprijinirea agenţilor economici".

Social-democraţii susţin în cele 6 luni de guvernare şi în cele peste 50 de zile de la instituirea stării de urgenţă nu s-a luat nicio măsură pentru "evitarea dezastrului".

"Nicio măsură pentru protejarea puterii de cumpărare, pentru menţinerea nivelului de trai. Nicio măsură activă pentru stimularea economică a antreprenorilor din România. Niciun plan economic de redresare, deşi ministrul Cîţu ne spune că încă lucrează la el. Niciun pachet de stimuli fiscali şi economici. (...) Niciun român nu şi-a putut amâna rata la credit fără dobândă la dobândă, în această chestiune, ministrul Finanţelor s-a comportat ca un cămătar. (...) Niciun român nu şi-a putut amâna şi reeşalona plata facturilor la utilităţi, pentru că partidul domnului Cîţu a primit ordin să atace legea PSD la Curtea Constituţională. (...) Niciun IMM nu a primit capital de lucru, pentru că actele normative au fost mult întârziate, iar platforma IMM Invest s-a blocat din prima zi de funcţionare", se arată în textul moţiunii simple.

Deputaţii PSD susţin că ministrul Finanţelor "a copiat prost" programul IMM Invest de la PSD.

"În loc să devină un sprijin real pentru IMM-urile lovite de pandemia de coronavirus, programul s-a transformat într-un instrument birocratic, în care regula jocului nu o face statul, ci băncile şi regulile prudenţiale pentru acordarea creditelor. Ajutorul mult clamat prin propaganda deşănţată a ministrului s-a transformat în potenţial sprijin doar pentru 12.000-13.000, maxim 15.000 de IMM-uri bancabile, după spusele aceluiaşi incompetent ministru. Adică, doar 2,5% din cele peste 600.000 de IMM-uri care încă mai existau în România".

Semnatarii moţiunii afirmă că nimeni din Guvern sau Ministerul Finanţelor nu ia în calcul că două treimi dintre români nu au deloc economii, că vor sta în casă "şi vor muri în casă, dar nu de coronavirus, ci de sărăcie". Social-democraţii spun, de asemenea, că "singura realizare notabilă a ministrului Finanţelor este angajarea prietenilor pe principiul P.C.R. - pile, cunoştinţe, relaţii - pe salarii ofensatoare, pe banii ţării, pe banii cetăţenilor sărăciţi de pandemie".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. mai bine cu Citu decit cu PSDisti la finante

    1. mai bine cu oricine decit cu psd-isti . psd si biserica ortodoxa romana, boli incurabile ale poporului, una mai nenorocita ca cealalta

    O fi având vreau semnatar al moțiunii ceva studii economice pe bune?

    1. "O fi având vreau semnatar al moțiunii ceva studii pe bune?"

      Cred ca descrie chiar mai bine situatia din PSD. 

    Make, nu e corect "motiune"! Idoulul tau pronunta "motune". Asta e cuvantul adevarat!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Super protecție cyber pentru echipamente de business
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

25 Feb. 2021
Euro (EUR)Euro4.8725
Dolar SUA (USD)Dolar SUA3.9845
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4025
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6427
Gram de aur (XAU)Gram de aur229.6421

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
www.hipo.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro