SOCIAL-DEMOCRAŢII: "PSD nu se va opune referendumului propus de Iohannis"

T.T.
Politică / 4 aprilie 2019

"PSD nu se va opune referendumului propus de Iohannis"

Partidul Social Democrat nu se va opune în niciun fel organizării referendumului propus de preşedintele Klaus Iohannis şi nu are nimic împotriva temelor lansate privind Justiţia, dar nu va accepta niciodată ca România să fie atacată din exterior pentru falsele probleme din domeniul judiciar, precizează, astăzi, reprezentanţii formaţiunii politice, într-un comunicat transmis Agerpres.

"Aşa cum a anunţat anterior, PSD nu se va pronunţa oficial asupra întrebărilor pentru referendum propuse de Iohannis decât după ce acestea vor fi formulate. PSD nu se va opune în niciun fel organizării referendumului propus de Iohannis, dar nu va accepta niciodată reducerea sau desfiinţarea salariului minim pe economie sau oprirea creşterilor de venituri din programul de guvernare, aşa cum vor partidele din Opoziţie. PSD nu are nimic împotriva temelor lansate de Iohannis pe tema Justiţiei, dar nu va accepta niciodată ca România să fie atacată din exterior pentru falsele probleme din domeniul judiciar. Europarlamentarii PSD nu îşi vor critica niciodată ţara în afară şi nu vor vota niciodată împotriva României în Parlamentul European, aşa cum au făcut cei ai PNL sau USR", arată social-democraţii, potrivit sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3213
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4251
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8168
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb