Sorin Grindeanu: "Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie"

S.B.
Politică / 3 iunie

Sorin Grindeanu: "Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie"

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după vizita la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat pe ambele maluri undeva la 90%, informează news.ro.

Ministrul spune că asta înseamnă rea voinţă şi nu vor fi de acord cu acest tip de şantaj, iar măsurile vor fi luate în săptămânile şi lunile viitoare.

Ministrul a spus că "partea mai puţin bună este modul în care cei de la Webuild, care au făcut proiectul Podului de la Brăila, înţeleg să gestioneze relaţia cu CNAIR-ul".

"Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%, deci se poate da drumul la circulaţie. Nu, solicită încă 230 de milioane, altfel vor respecta termenul pe care îl au, octombrie 2024. Asta înseamnă rea voinţă. Nu o să fim de acord, nici la Minister, nici la CNAIR, cu acest tip de şantaj, iar măsurile pe care noi le vom lua, nu doar pe această lucrare, o să le vedeţi în săptămânile şi lunile viitoare", a spus Sorin Grindeanu.

"Ca să vă faceţi o imagine, dincolo de multe alte lucrări pe care consideră dânşii să le plătim noi, mai solicită în suma asta vreo 30 şi ceva de milioane, ce i-am pus noi să refacă pe asfaltul care anul trecut nu a fost de cea mai bună...Tocmai de aceea noi nu am fost de acord cu recepţia, nici acum nu suntem de acord să cedăm la acest şantaj pe care au încercat să îl facă având în vedere perioada asta electorală", a precizat ministrul Transporturilor.

Grindeanu a menţionat că "faptul că dechiderea acestor tronsoane de drum ar fi dus la o circulaţie mai bună şi în municipiul Brăila dar şi în descărcarea spre Tulcea, au crezut că este o cheie sau un motiv să şantajeze ministerul, CNAIR-ul, să plătească această sumă".

"Eu nu am cum, nici eu nici colegii mei, să cedăm la un asemenea şantaj nejustificat. Sunt oameni care, dacă au câştigat un proiect, trebuie să îl ducă până la capăt, să facă lucrările de bună calitate, astfel încât să putem să recepţionăm. O să vedeţi săptămânile şi lunile viitoare, apropo de această companie, probabil că această declaraţie a mea de astăzi va fi folosită, dar îmi asum. Repet, este un şantaj pe care dânşii au încercat să îl facă tocmai fiind în această perioadă în care credeau că statul român va ceda la aceste presiuni cu care au fost obişnuiţi", a menţionat Grindeanu.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Multi oameni s-au obisnuit ca, intre centura Brailei si pod, sa o ia cu masina prin porumb ca asa e la romani, asa ... daca tot s-au obisnuit, nu cred ca mai e nevoie sa se deschida pasajul peste calea ferata si restul drumului. Lasati-l asa, nene... dupa care veniti sa va voteze lumea.

    Nu stiu pe unde gaseste statul firmele acestea de apartament care nu au mai construit nimic inainte.

    De fapt acum se negociaza spaga, aia cer, noi nu dam pana cand.... 

    1. Nu-s de apartament dar... s-a dat spaga masiv ca sa nu se respecte proiectul si sa se faca economie la materiale, de asta drumurile de acces au iesit cu dealuri si vai in loc sa respecte o anumita inaltime standard. Pe malul dobrogean, cel putin, e jale.. au furat de au spart. Singura chestie este ca se circula pe pod dar cam atat... s-a furat si in acest proiect cu nemiluita si tot nu se inteleg sa faca receptia.

      Firma asta, de apartament, se numeste Webuild. Fosta Salini Impregilo SpA.

      Daca e de apartament, prost e statul roman, prin reprezentantii sai. 

      Daca nu e de apartament, prost e tot statul roman, prin reprezentantii sai. 

      In ambele variante, plateste contribuabilul. Votantul.

    Romania lucrului BINE FACUT. Pod inceput si terminat in mandatul domnului KJ. Cel mai mare pod de acest fel din Europa.

    Politicienii vin acum sa isi acopere incompetenta si incompetentii din CNAIR ce au scris caietul de sarcinii si aprobat proiectul tehnic, precum si verificarile lucrarilor ulterioare, unui pod care acum se afunda literalmente in pamant.

    Pacat, mare pacat.. dam vina pe ue, pe unguri, pe rusi sau chinezi, cand noi ne furam caciula singuri si nu stim cum sa furam mai mult la fiecare proiect. 

    1. Da! exact asa! Hoti, incompetenti deci marca inregistrata -INCOMPETENTA>

    ce se tot da lovit , nu el a adus-o ? il cearta pe cel din oglinda ?

    Asta este mai draga...daca v-au facut un mare discount atunci cand ati taiat panglica de inaugaurare...cu tot alaiul...cu alde Ciolacu, Ciuca si...mai marele Klaus in frunte!

    Acuma, la plata diferentei de 230 mil, paraindartul ramane la fel...tot 10%?

    Sau s-a mai schimbat ceva, ca doar este an electoral! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2853
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9164
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.8405

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb