SORIN GRINDEANU:"PSD va depune amendamente la buget pentru creşterea alocaţiilor, a salariilor bugetarilor şi pensiilor"

S.B.
Politică / 21 februarie

"PSD va depune amendamente la buget pentru creşterea alocaţiilor, a salariilor bugetarilor şi pensiilor"

PSD va depune în Parlament amendamente la proiectul legii bugetului prin care va cere creşterea alocaţiilor pentru copii, a salariilor bugetarilor şi a pensiilor, a anunţat duminică prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu, informează G4Media.

Deputatul PSD a mai spus într-o conferinţă de presă că social-democraţii vor cere bani la buget şi pentru 200 de centre medicale comunitare, care să preia o parte din asistenţă medicală pentru a degreva spitalele.

PSD vrea creşterea pensiei minime de la 800 de lei la 984 de lei pentru cei care au sub 10 ani de vechime şi de la 800 la 1.107 lei pentru vechime mai mare de 10 ani. De asemenea, vrea creşterea punctului de pensie de la 1.442 de lei acum la 1.775 lei la 1 martie 2021 şi 1.875 lei la 1 septembrie 2021.

Guvernul Cîţu a adoptat vineri proiectul legii bugetului şi legii asigurărilor, precum şi o ordonanţă de urgenţă. Acestea prevăd menţinerea în acest an a pensiilor, salariilor bugetarilor şi alocaţiilor pentru copii la nivelul din decembrie 2020, potrivit G4Media.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. ca si cum ai comanda o friptura cand titanicul se scufunda,resapatul marca psd daca avea coloana demisiona din partid cand a fost revocat,dar el a a cceptat postul caldut de la tatuca dragnea si a tacut chititc acuma vine cu populismul,desantat marca psd, cum dracu sa le dai votu la astia doar sa iti lipsesca o doaga sau sa fi deal lor

    1. Astăzi au ajuns în țară primele elemente ale sistemului de rachete HIMARS achiziționat de România. De arme second-hand avem bani.

    sub 10 ani vechime nu se numeste pensie,cine a scris articolul dezinformeaza, ca de obicei presa psdista

    Mai stiti ceva,in afara de salariile si pensiile bugetarilor si ale voastre?

    pe imbecilieni nu-i intereseaza sa vina cu solutii sa "bage" bani in buget ci numai sa "traga" bani de la buget ..in popor se zice ca "trage de la coșniță" si e foarte usor sa-i identificam cine sunt ei , anturati in scopul asta

    & Deci, este evident că felul cum cetăţenii prosperi susţin capitalismul se reflectă şi în nivelul de trai al populaţiei, ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Super protecție cyber pentru echipamente de business
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

26 Feb. 2021
Euro (EUR)Euro4.8745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0209
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4406
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5894
Gram de aur (XAU)Gram de aur228.2335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
www.hipo.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro