Parchetul spaniol a anunţat luni deschiderea unei anchete referitoare la moartea a aproape 4.500 de spanioli în lagăre de exterminare naziste, unde fuseseră deportaţi după ce se exilaseră în Franţa pentru a fugi de dictatura lui Franco, transmite AFP.
Ministerul Public urmăreşte să stabilească dacă a existat 'o strategie comună între dictatura spaniolă condusă de Francisco Franco şi regimul nazist în detenţia şi transferul ulterior a mii de spanioli exilaţi în Franţa, spre diferite lagăre de exterminare', a precizat instituţia într-un comunicat.
Moartea a 4.435 de spanioli în aceste lagăre de exterminare a fost recenzată în acte de deces.
Ei au fost trimişi în principal la 'Mauthausen (Austria) şi Gusen (Germania), unde au fost supuşi la muncă forţată, tortură, unde au dispărut sau au fost asasinaţi', arată secţia Drepturile omului şi memoria democratică, care va conduce ancheta.
Anunţul survine în contextul împlinirii 'a 80 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare de la Mauthausen', explică acelaşi comunicat.
Această iniţiativă decurge din 'Dispoziţiile legii privitoare la Memoria democratică', impulsionată de guvernul de stânga condus de Pedro Sanchez şi aprobată la mijlocul anului 2022, adaugă textul menţionat, conform sursei citate.
Legea respectivă vizează reabilitarea victimelor dictaturii lui Franco (1939-1975).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.05.2025, 21:44)
Istoria ne arata in acest caz 2 adevaruri:
- la ce te poti astepta de la Franta care cica sa ne salveze (inclusiv scutul nuclear) ce ridicol
- inca o data de ce a fost si inca ar (va) fi in stare un regim banderist nazist ca acela pe care il hranim acum