Speculatorii au pariat peste 30 de miliarde de dolari pe deprecierea euro

F. A.
Macroeconomie / 29 mai 2012

Speculatorii au pariat peste 30 de miliarde de dolari pe deprecierea euro

Investiţiile speculative pe colapsul monedei europene au depăşit pentru prima dată în istorie 30 de miliarde de dolari, în timp ce moneda europeană a atins minimul ultimilor 2 ani, după ce a pierdut 5% faţă de dolar în luna mai, arată o analiză Admiral Markets.

Acţiunile, pieţele emergente, mărfurile şi chiar metalele preţioase se depreciază puternic, în timp ce dolarul şi yenul performează, ca urmare a intensificării problemelor din regiune şi a încetinirii economiei globale. Declinul monedei europene reflectă perfect îngrijorarea investitorilor, care şi-au majorat, în doar o săptămână, cu 12% poziţiile speculative pe vânzarea valutei regionale, conform raportului pe luna mai a Comisiei de Reglementare a Tranzacţiilor Futures.

Analiştii Barclays Capital şi Morgan Stanley consideră că euro va reveni în perioada imediat următoare, dar doar temporar, în timp ce specialiştii UBS văd ca unică soluţie pentru a revigora economiile europene şi a stabiliza pieţele financiare, noi măsuri stimulative, care în cele din urmă vor afecta euro.

Analiştii Admiral Markets estimează că euro ar putea atinge valoarea de 1,21 faţă de dolar până la finalul lunii, de unde ar urma o revenire temporară spre 1,25: "Investitorii sunt doar panicaţi, nu şi descurajaţi, fază în care ar vinde cu disperare orice activ de risc indiferent de preţ, în căutare de lichiditate. Nu sunt semnale că sentimentul la nivel global s-ar putea schimba în perioada următoare, iar aprecierea dolarului pe plan internaţional atrage automat şi un declin al leului, la 4.5 faţă de euro la finalul lunii Iunie".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3411
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8734
Gram de aur (XAU)Gram de aur687.7477

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb