Spital pentru păsările sălbatice la Muzeul Satului din Bucureşti

F.A.
Miscellanea / 4 martie 2011

Societatea Ornitologică Româna va deschide, de la 1 mai, primul spital pentru păsări sălbatice din ţară, la Muzeul Satului din Bucureşti, potrivit HotNews.ro.

Bucureştenii care găsesc zburătoare bolnave, rănite sau orfane le pot aduce aici pentru a primi ajutor şi a fi reintegrate în natură.

"Spitalul pentru păsări sălbatice va fi amenajat într-un grajd din Bucovina, în incinta Muzeului Satului. Afară vor fi puse voliere pentru ca, după ce le vom îngriji, păsările să-şi exerseze zborul înainte de a fi eliberate. Găsim foarte multe păsări electrocutate, lovite de maşini sau care s-au izbit de clădiri. Pentru că nu avem un spaţiu propice, noi avem biroul într-un apartament, de multe ori nu reuşim să le salvăm. Astfel de adăposturi sunt peste tot în lume. În România din nefericire nu există, motiv pentru care ne-am gândit că ar fi nevoie de un astfel de loc", ne-a declarat Alida Barbu, Societatea Ornitologică din România.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb