Spitalul Judeţean Buzău va avea o nouă Unitate de Primiri Urgenţe

ANA FELEA
Miscellanea #Sănătate / 16 februarie

Spitalul Judeţean Buzău va avea o nouă Unitate de Primiri Urgenţe

Consiliul Judeţean a dat, astăzi, ordinul de începere a lucrărilor pentru construcţia unei noi Unităţi de Primiri Urgenţe la cel mai mare spital din Buzău. Întruniţi în şedinţă, consilierii judeţeni au aprobat, în unanimitate, documentaţia tehnico-economică - faza Proiect Tehnic, a indicatorilor tehnico-economici aferenţi formei actualizate a bugetului proiectului "Extinderea şi dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău", ceea ce înseamnă că lucrările au intrat în linie dreaptă.

Proiectul a fost început încă din 2017, când a fost aprobat studiul de fezabilitate, iar o parte din investiţie este suportată din fonduri europene. Investiţia este una extrem de importantă pentru judeţ mai ales că actuala Unitate de Primiri Urgenţe este destul de veche şi, în ciuda modernizărilor şi dotărilor moderne, spaţiul nu corespunde cerinţelor europene. Cu această ocazie, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a promis că proiectul va fi finalizat până la finalul mandatului.

"Avem şi proiectul pe fonduri europene. Lucrările au început. Acum s-au depăşit toate cutumele, proiectul a fost avizat de ADRE, a trecut prin comisia tehnică şi astăzi o să dăm şi ordinul de începere. Practic, să înceapă lucrările în adevăratul sens al cuvântului. Putem până la finalul mandatului să avem o altă unitate de primiri de urgenţă", a spus Petre Emanoil Neagu.

Valoarea totală a investiţiei se ridică 25.098,043.98 lei, suma fiind cu 39% mai mare decât cea care era trecută în studiul de fezabilitate făcut în 2017. Diferenţa de bani, peste 2 milioane de lei, este dată de unele dotări de care va beneficia noua clădiri.

"Aceste îmbunătăţiri se referă în mare la instalaţia de HVAC care va fi formată din 3 CTA, faţă de 1 CTA cât era prevăzut în DALI, astfel căsistemul de ventilare şi climatizare va asigura mediul optim pe fiecare tip de funcţiune (izolator, saloane, spaţii anexe). De asemenea se va asigura siguranţa din punct de vedere al securităţii la incendiu prin realizarea unei instalaţii de sprinklere care va avea asigurată rezerva de apă prin realizarea unui bazin de incendiu în incinta spitalului, prin realizarea unui sistem de trape pentru desfumare (soluţie recomandată de ISU). Pentru punerea în aplicare a prevederilor NZEB s-au modificat/completat soluţiile de eficientizarea energetică a clădirii (termosistem şi tâmplărie) şi s-a propus montarea unui sistem cu 10 panouri solare cu toate accesoriile aferente. Pentru obţinerea avizului de la protecţia civilă s-a impus realizarea unui adăpost ALA la subsolul clădirii", se arată în proiectul aprobat de aleşii judeţeni.

Proiectul constă în extinderea clădirii existente cu un corp nou cu funcţiunea de unitate de primiri urgenţe, care are un regim de înălţime S+P (subsol şi parter). Noua Unitate de Primiri Ugenţe va fi construită în zona parcării existente, spaţiu care se transferă în subsolul extinderii proiectate, alături de vestiarele pentru personalul medical şi spaţiile pentru depozitare. În total, noul spaţiu va avea o suprafaţă de 1.135 de metri pătraţi, asigurând o mai mare libertate de mişcare şi eliminând aglomeraţia din actuala UPU.

"Conexiunea se face cu un apendice independent structural amplasat în zona imediat vecină rampei de acces în UPU existent. S-a conceput extinderea astfel încât, după finalizarea ei, reorganizarea UPU existent de la parterul corpului C1 şi extinderea propusă să funcţioneze ca un tot unitar. S-a realizat un acces al ambulanţelor cu peron închis pe o latură a volumului proiectat, care asigură atât parcarea funcţionala cât şi căile de rulare", se arată în acelaşi proiect.

Pentru această investiţie, Consiliul Judeţean a accesat fonduri europene în valoare de 1,5 milioane de euro. Actuala Unitate de Primiri Urgenţe a fost construită în 1970, odată cu clădirea Spitalului Judeţean Buzău.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Ziarul BURSA

05 iulie
Conferinţa “Piaţa financiar-bancară, la graniţa dintre pandemie şi război”
Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

04 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9448
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7348
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9342
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7408
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.8111

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro