Stare conflictuală în învăţământ

F. A.
Macroeconomie / 6 aprilie 2009

Sindicatele din educaţie ar putea declanşa conflictul de interese la nivel de ramură.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret", Federaţia Educaţiei Naţionale, Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" şi-au exprimat nemulţumirea, ca urmare a neacceptării de către reprezentanţii Ministerului Educaţiei a propunerilor făcute de sindicate la Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învăţământ.

"Nemulţumirilor actuale ale salariaţilor din învăţământ li se adaugă decizia Guvernului Boc de a efectua o rectificare negativă a bugetului de stat pe anul 2009, cheltuielile de personal pentru învăţământul preuniversitar urmând să fie diminuate cu 811 milioane de lei. Acest lucru se poate realiza fie prin reducerea cu aproximativ 8% a veniturilor salariaţilor, fie prin disponibilizarea a 20.000 de posturi din sistem", afirmă Aurel Cornea, preşedintele FSLI.

În condiţiile în care nu vor fi soluţionate favorabil revendicările salariaţilor din învăţământ, iar Guvernul nu va reveni asupra măsurilor ce afectează drepturile acestora, liderii sindicali anunţă declanşarea conflictul de interese şi recurgerea la toate formele de protest legale, inclusiv greva generală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb