Revista BURSA Construcţiilor

Statele Unite pregătesc noi sancţiuni pentru a împiedica construirea gazoductului Nord Stream 2

J.P.
Internaţional / 24 decembrie 2020

Statele Unite pregătesc noi sancţiuni pentru a împiedica construirea gazoductului Nord Stream 2

Statele Unite cer companiilor private şi aliaţilor europeni să oprească activităţile care ar putea ajuta la construirea gazoductului Nord Stream 2 şi pregătesc sancţiuni mai extinse asupra proiectului rusesc în următoarele săptămâni, au declarat pentru Reuters surse din cadrul administraţiei Trump, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, conform Agerpres.

Actuala administraţie este pregătită de o nouă rundă de sancţiuni, care ar urma să fie supuse spre aprobare Congresului SUA "în scurt timp". Aceste sancţiuni ar reprezenta pentru proiect o lovitură fatală, susţin sursele.

Acestea avertizează: "Vor veni din ce în ce mai multe sancţiuni, iar acum pregătim lovitura decisivă".

Alte surse spun că sancţiunile SUA au majorat deja cu un miliard de dolari costurile proiectului.

Această dispută nu se va domoli după ce noul preşedinte Joe Biden va prelua puterea în 20 ianuarie, susţin diplomaţii străini, presiunile SUA asupra Nord Stream 2 fiind sprijinite de atât de parlamentarii din Partidul Democrat cât şi de cei din Partidul Republican.

În 2016, Biden a descris gazoductul "ca o afacere proastă" pentru Europa, iar marţi a promis că va răspunde atacurilor cibernetice pe scară largă atribuite Rusiei.

Consorţiul care dezvoltă proiectul Nord Stream 2 ar urma să înceapă amplasarea conductelor în apele teritoriale daneze, după ce construcţia a fost suspendată timp de un an, a informat miercuri Autoritatea de reglementare maritimă din Danemarca.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 9,5 miliarde de euro (11,6 miliarde de dolari), finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Chiar dacă cei 1.230 de kilometri ai conductei sunt aproape finalizaţi, proiectul a fost oprit brusc în luna decembrie 2019, după decizia SUA de a sancţiona companiile angajate în acest proiect. Imediat, principalul subcontractor al consorţiului Nord Stream 2 AG, firma elveţiano-olandeză Allseas, a suspendat activităţile care vizau amplasarea de conducte.

Autoritatea de reglementare maritimă din Danemarca a emis o notificare privind lucrările la gazoductul Nord Stream 2 desfăşurate în Marea Baltică din 15 ianuarie, conform unei informaţii apărută pe site-ul Autorităţii în 22 decembrie. Întrebat de implicaţiile anunţului, un purtător de cuvânt al consorţiului care dezvoltă proiectul Nord Stream 2 a precizat: "Nu suntem în măsură să dăm publicităţii detalii privind activităţile de construcţie".

Nava Fortuna va amplasa conductele şi va fi asistată de vasele Baltic Explorer şi Murman, precum şi de alte vapoare care se ocupă de aprovizionare. În prezent, nava Fortuna amplasează o secţiune de 2,9 kilometri de conductă în zona economică exclusivă a Germaniei.

SUA şi mai multe state europene se opun proiectului Nord Stream 2, susţinând că acesta va creşte dependenţa Europei de gazele naturale ruseşti şi va lipsi ţările de tranzit, precum Polonia şi Ucraina, de un instrument important de presiune în relaţia cu Moscova.

De asemenea, Statele Unite, care dispun în prezent de rezerve importante de gaze naturale ca urmare a exploatării petrolului de şist, vor să îşi majoreze exporturile de energie, inclusiv spre Germania, ţară a cărei industrie este puternic dependentă de importurile de energie din Rusia, susţin analiştii.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Asa cum Bula incerca sa "ajute "o batrannca sa treaca strada -desi ea nu prea vroia -si America vrea sa "apere " Germania desi aceasta nu o cere . Bine inteles , in cazul Americii nu e vorba de interese economice ci doar de un generos altruism ! Cam mare diferenta intre vorbele (ipocrite ) ale SUA si faptele sale .

    1. Aici radio Moscova! Ora exacta!

    Europa (inclusiv Germania) este colonie USA . Numai coloniile au armata straina pe teritoriul lor.

    1. Papagalule , radio Moscova nu emite de la piata Progresul din soseaua Giurgiului !

      Prostalaule pentru tine toți sunt de la Moscova .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

18 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1340
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7441
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2808

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro