Crypto

Statele Unite, prima victimă a războiului cu scleroza

Sorin Rosca Stanescu
Internaţional / 20 ianuarie

Sorin Rosca Stanescu

Un război purtat pe mai multe fronturi. Şi pierdut pe toate. Declanşat la Washington. Nu doar în bătălia pentru Casa Albă. Şi cu efecte la nivel planetar. Astăzi se schimbă ştafeta. Un conducător de 74 de ani îi cedează, de voie de nevoie, locul unuia de 78 de ani. Dar nu la cei doi mă refer în primul rând. Ci la sistem. Un sistem care ne-a adus în această situaţie este el însuşi sclerozat. Efectele sclerozei se extind pretutindeni.

Donald Trump a pierdut. Pe toată linia. Învingătorii sunt multinaţionalele, care acţionează la nivel global, iar strategul şef al acestora, în plan simbolic, dacă nu în plan real este George Soros. Un om de 90 de ani. A fost o înfruntare cum nu s-a mai văzut. Şi care, într-un fel sau altul, va continua.

Cei trei, Donald Trump, Joe Biden şi George Soros au purtat o bătălie de titani, fiecare dintre ei fiind însă extrem de vulnerabil. Bătălia care s-a extins la nivel planetar, asemănătoare bătăliilor din Olimp, care au reverberat pe pământ, a fost doar aparent purtată între cei cei trei corifei. În realitate, am asistat la zbaterea unei puteri sclerozate.

America şi-a pierdut elasticitatea. America şi-a pierdut dinamismul. America nu mai are capacitatea de a se reinventa. Şi urmează să-şi cedeze - dacă nu a şi făcut-o deja - poziţia de unic şi atotputernic lider mondial. O Americă sclerozată nu putea plasa în arenă decât personaje pe măsură. Să analizăm din această perspectivă o administraţie care părăseşte astăzi ringul cu o valiză atomică dezactivată şi o a doua administraţie care primeşte în mâinile preşedintelui ei o valiză atomică cu cod activat. Şi să vedem cum va arbitra George Soros în continuare lucrurile. Dacă va mai avea ce arbitra.

Donald Trump a pierdut. A suferit o înfrângere umilitoare. Care a fost omologată. De aceea, nu mai are absolut nico importanţă acum, decât cel mult pentru istorici, dacă la capătul acestei aventuri de tip hollywoodian se va vorbi sau nu despre o uriaşă fraudă electorală. Oricum, cei doi protagonişti, Biden şi Trump au acuzat fiecare, în felul lor, faptul că alegerile au fost furate. La acest capitol însă, pentru moment, putem pune punct. Trump a pierdut, pentru ca deschis mult prea multe fronturi şi a făcut-o mult prea abrupt. Fără diplomaţie. Fără abilitate. A confundat America cu un trust. Care poate fi condus după alte reguli. Mai puţin sofisticate. Mai rudimentare. A atacat la rădăcină un sistem naţional osificat. A încercat să schimbe într-un interval record, fără a-şi asigura spatele cu aliaţi pe măsură, un întreg sistem. Lipsit de elasticitatea necesară. Anchilozat. În numai patru ani, America a încheiat un proces dramatic, prăbuşindu-se sub propria greutate. În interiorul unui zid imaginat, dar nerealizat, slavă Domnului, cu Mexicul.

Şi, tot simultan, în plan extern, a făcut tentativa de a întoarce pe dos ordinea mondială. Aşa cum era ea statornicită. Legat de provocarea climaterică. Legat de dosarul iranian. Lega de China, care în ultimii ani a devenit cel mai important partener economic al Statelor Unite. Legat de Uniunea Europeană, confiscată de Germania, până la Trump cel mai important partener politic al Statelor Unite. Şi, în fine, Donald Trump a răspuns cum a răspuns provocărilor din explozivul dosar iranian. A rupt un tratat cu Iranul, semnat de reprezentanţii multor state şi care ar fi putut pune capăt unui pericol nuclear major. Tot la acest capitol să consemnăm şi eşecul extrem de grav al tentativelor lui Trump de a ajunge la o înţelegere cu Kim Jong-Un, liderul maxim al Coreei de Nord.

Astăzi, în Salonul Oval se instalează Joe Biden. Care a privit neputincios cum pe ultima sută de metri şi chiar în utima zi, Donald Trump a acordat zeci de graţieri federale. Joe Biden se instalează la Casa Albă într-un oraş capitală a lumii, aflat practic sub asediu. O dovadă cât se poate de palpabilă şi cât se poate de vizibilă că America se află într-un război. Pe care nu se ştie prea bine dacă nu cumva l-a şi pierdut. Se înşurubează în jilţul din Salonul Oval, în timp ce bursele asiatice cresc ameninţător, iar dolarul scade la fel de ameninţător.

Nu ştim ce se va întâmpla în viitor cu Donald Trump. Pentru moment, el îşi ia vacanţă în proprietatea sa din Florida. Şi nu ştim nici cum va face faţă Joe Biden, exponentul partidului democrat, modului de-a dreptul agonizant în care îşi trăieşte aceste clipe puterea tuturor făgăduinţelor din ultima sută de ani. De fapt, cine va conduce prin casa Albă Statele Unite de-acum încolo? Va fi Joe Biden? Şi dacă da, pentru cât timp? Va fi capabil să-şi ducă până la capăt mandatul? Şi cum? Cum va acoperi el îngrozitoarea falie creată între cele două Americi? Cine va conduce de fapt? El sau George Soros, liderul mondial al neomarxiştilor? Iar George Soros, biologic vorbind, pentru cât timp va mai putea stabili mersul trenurilor?

Mai contează oare că, în această conjunctură dramatică, România continuă să îşi imagineze că este unul dintre principalii aliaţi al Statelor Unite? Iar această alianţă, câtă e, va continua în acelaşi fel? Respectiv pe teatrele de luptă menţinute de America în lume, pe cheltuieli destinate înzestrării Armatei Române cu echipamente de mâna a doua sau pe terenul energetic, unde suntem gata în continuare să ne dăruim cu largheţe resursele? Eu cred că raporturile de forţă din lume se schimbă în mare viteză. Inclusiv în ceea ce ne priveşte.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Să înțelegem că preferința autorului se îndreaptă spre sistemul elastic, nesclerozat, de guvernare al Rusiei

    sau către democrația originală a Chinei?  

    Fiți mai explicit, domnule SRS! 

    Cum ar trebui să ne construim alianțele în viitor?

    Către ce model să ne orientăm? 

    1. orice prost care nu intelege ceva , se duce la Rusia , si in felul asta , se simte bine . cat despre China , nici nu stii cat de repede ai sa defilezi si tu , in tunica stransa la gat !

    Perfidul srs, alaturi de toata cloaca latrinelor voiculesciene mananca bors si si-a pierdut de mult busola, mentalitatea aroganta i-a fost taxata de cititori cand a pus la pamant toate ziarele de unde a emanat duhori pestilentiale securistice. De fiecare data cand ii vad ranjetul imi doresc sa invat full-contact si kumite , derbedeii scurma in hardaiele cu excremente pe mai departe, grohaind verzi si uscate.

    Nu-i mai baga nimeni in seama, Traian Basescu le-a tras suficiente flick flack-uri laterale in meclele lor ca sa le tina minte tot restul vietii...

    Mai ramane ca "Bursa" sa il cheme sa-si dea cu parerea si pe mascariciul Radu Moraru, alt client de baza pentru sectiile de neuropsihiatrie de pretutindeni... 

    1. Good point.

      Mirarea mea este de ce Bursa il publica. 

    Scleroza aduce totusi niste avantaje: nu pricepi mare lucru, uiti repede, stai mai mult in pat / vacanta si lasi "beneficiarii reali" sa isi faca treaba in liniste.

    1. Nu intelegeti nimic din ce se intampla in lume.Repetati la nesfarsit aceleasi lozinci invatate dupa asazisa revolutie.Ati urmat cursurile de initiere platite prin societatile lui SOR... si va limitati la altat. MAI PUNETI MANA PE ALMANAHE dragi cititori.desghideti ochii sa vedeti ce se petrece in lume.Mie mila de voi si de mine gandind ca veti ajunge sa ma conduceti.(poate)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Crypto

Supliment dedicat pieţei monedelor digitale
Dezbaterea online “Exporturile, în primul rând!”
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

04 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8784
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0503
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.3880
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6437
Gram de aur (XAU)Gram de aur223.2049

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
HackITall2
Women Professionals in the Automotive Industry
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro