Statul austriac a plătit 2 euro pentru preluarea băncii Kommunalkredit

F.A.
Internaţional / 3 noiembrie 2008

Statul austriac a preluat pentru 2 euro, 99,78% din acţiunile băncii Kommunalkredit Austria, specializată în finanţarea comunităţilor locale, aceasta fiind prima instituţie naţionalizată din ţară ca urmare a crizei financiare, a anunţat luni ministerul finanţelor, citat de AFP.

Statul va prelua deţinerile celor doi acţionari principali ai băncii Kommunalkredit , banca austriacă Volksbank (50,8% din acţiuni) şi grupul franco-belgian Dexia (49% din acţiuni). Totuşi, aceştia vor fi obligaţi să injecteze împreună aproape 373 milioane euro în Kommunalkredit.

Statul a anunţat o majorare de capital în viitor, cu un cuantum de cel puţin 100 milioane euro.

Reprezentanţii Kommunalkredit au cerut ajutorul statului săptămâna trecută, după o criză de lichidităţi, în condiţiile în care instituţia nu are depozite, din cauza activităţii sale specifice.

În cadrul unui plan de salvare a sectorului bancar, statul a intrat deja în capitalul grupului financiar Erste Bank, pentru 2,7 miliarde euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb