Ştefan Deaconu reprezintă România la cel mai înalt nivel în arbitrajul comercial internaţional

A.F.
Comunicate de presă / 3 iunie

Ştefan Deaconu

Ştefan Deaconu

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) salută numirea preşedintelui Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR, dl. Ştefan Deaconu în funcţia de arbitru desmenat din partea României în cadrul Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţi (ICSID), parte a Băncii Mondiale, conform unui comunicat remis redacţie.

Conform comunnicatului, ICSID, înfiinţată în 1966, este cea mai importantă instituţie din lume dedicată soluţionării diferendelor privind investiţiile internaţionale, prin conciliere, mediere, şi arbitraj. În prezent, există un număr de 165 de state semnatare a "Convenţiei privind sluţionarea litigiilor privind investiţiile între state şi resortisanţi ai celorlalte state", documentul care a stat la baza înfiinţării ICSID.

"Desemnarea dlui Ştefan Deaconu ca arbitru comercial reprezentant al României în cadrul celei mai puternice insitutiţii de profil din lume, ICSID, nu este altceva decât o recunoaştere a meritelor probabil a celui mai bun profesionist în domeniu din ţara noastră. Dl Ştefan Deaconu este preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR, începând din anul 2015, fiind reales cu unanimitate de voturi pentru un nou mandat în luna septembrie 2023. Nu în ultimul rând, trebuie să readucem aminte opiniei publice faptul că dl Ştefan Deaconu face parte din echipa de avocaţi care a reuşit să evite o adevărată catastrofă financiară pentru România, şi aici mă refer la procesul Roşia Montană. Sunt ferm convins că dl Ştefan Deaconu va reprezenta cu succes România în cadrul ICSID, cunoscându-i îndeaproape atât capacitatea de muncă, cât şi profesionalismul cu care tratează fiecare caz în parte", a declarat preşedintele CCIR, dl Mihai Daraban.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5085
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2942
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9133
Gram de aur (XAU)Gram de aur383.6722

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb