Ştefăniţă Munteanu (Transelectrica): Investiţia în oameni ar trebui să fie scopul nostru pentru următorii ani

L.B.
Companii / 9 noiembrie, 13:23

Sursă foto: Facebook / Transelectrica

Sursă foto: Facebook / Transelectrica

Investiţia în oameni ar trebui să fie scopul nostru pentru următorii ani, pentru că în spatele oricărui proiect stau oamenii, a declarat luni Ştefăniţă Munteanu, preşedintele Directoratului Transelectrica, la o conferinţă privind provocările iernii 2026-2027 pentru sistemul energetic naţional, potrivit Agerpres.

Munteanu a declarat că îşi păstrează optimismul, iar din perspectiva Transelectrica acest optimism vine din faptul că toate proiectele majore din planul de dezvoltare sunt fie cu autorizaţiile de construcţie obţinute, fie în curs de obţinere sau atribuite. El a subliniat că există constructori şi lucrurile funcţionează, dar a tras şi o concluzie: disensiunile şi cearta nu scad preţul energiei, însă investiţiile în oameni o fac. Preşedintele Transelectrica a atras atenţia că nimeni nu vorbeşte despre oameni, toată lumea vorbeşte despre proiecte, dar, în realitate, în spatele oricărui proiect, de la 10.000 de euro până la miliarde de euro, stau oamenii, conform sursei citate.

Acesta a reamintit că de trei ani există restricţii legate de angajări, dar a subliniat că recent a fost aprobat un Memorandum care permite Transelectrica să angajeze 100 de persoane. El a explicat că sunt aproape trei ani de când se află în pline restricţii şi au nevoie de memorandumuri pentru a putea suplimenta numărul de posturi. Munteanu a adăugat că este dificil să le explici colegilor că trebuie să muncească pentru salariul pe care îl aveau în 2022 sau 2023, în timp ce încărcarea lor este de trei-patru ori mai mare, dar că se află pe drumul cel bun. A fost aprobat un Memorandum care le permite să angajeze 100 de oameni, faţă de cei 2.040 pe care îi au în momentul actual. El a concluzionat că scopul pentru următorii ani ar trebui să fie investiţia în oameni şi, împreună cu colegii bine plătiţi şi profesionişti, vor putea trece peste orice perioadă din timpul unui an, fie iarnă, fie vară, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb