Crypto

SUA acuză Rusia că vrea să-l reducă la tăcere pe Navalnîi

J.P.
Internaţional / 18 ianuarie

SUA acuză Rusia că vrea să-l reducă la tăcere pe Navalnîi

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a acuzat duminică Rusia că l-a arestat pe opozantul Alexei Navalnîi la sosirea la Moscova pentru a-l reduce la tăcere, transmite dpa, conform Agerpres.

"Statele Unite condamnă ferm decizia Rusiei de a-l aresta pe Alexei Navalnîi. Reţinem cu îngrijorare serioasă că închiderea acestuia este ultima dintr-o serie de încercări de a-i reduce la tăcere pe Navalnîi şi alte personalităţi din opoziţie şi voci independente critice la adresa autorităţilor ruse", a comunicat Pompeo. "Cerem guvernului rus să asigure condiţii egale pentru toate partidele politice şi candidaţii care doresc să concureze în procesul electoral", a adăugat secretarul de stat, cerând "eliberarea necondiţionată a lui Navalnîi".

Cel mai cunoscut critic al Kremlinului a revenit duminică seara de la Berlin la Moscova, după cinci luni petrecute în Germania, unde fusese tratat în spital în urma otrăvirii cu agent neurotoxic Noviciok.

Opozantul în vârstă de 44 de ani a fost reţinut la controlul paşapoartelor şi urmează să rămână în arest până la decizia unei instanţe; audierea este programată în 29 ianuarie.

Pompeo a făcut declaraţia citată la câteva ore după ce echipa preşedintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden, ceruse eliberarea lui Navalnîi.

Organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International a apreciat că arestarea este "încă o dovadă că autorităţile ruse încearcă să-l reducă la tăcere" pe adversarul preşedintelui Vladimir Putin. "Închiderea lui nu face altceva decât să sublinieze necesitatea de a investiga acuzaţiile sale că a fost otrăvit de agenţi ai statului care acţionau la ordine de la cele mai înalte niveluri", a declarat şefa biroului din Moscova al Amnesty, Natalia Zviaghina. "Autorităţile au tratat sosirea lui Alexei Navalnîi ca pe o operaţiune de securitate de mare amploare, cu sute de agenţi de poliţie chemaţi la aeroportul Vnukovo, care i-au arestat şi i-au evacuat pe susţinătorii lui Navalnîi", a arătat ea.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Imi pare rau ca ticalosii americani nu il gratiaza pe Snowden.

    Si ca il urmaresc pentru nimic pe Wikileaks Assange.

    Mai ticalosilor americani, eliberatii pe cei doi. FREE SPEECH, FREE SNOWDEN, FREE ASSANGE. 

    Apoi Rusia il va acuza SUA ca vrea sa il reduca la tacere pe Tramp

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Crypto

Supliment dedicat pieţei monedelor digitale
Dezbaterea online “Exporturile, în primul rând!”
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

04 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8784
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0503
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.3880
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6437
Gram de aur (XAU)Gram de aur223.2049

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
HackITall2
Women Professionals in the Automotive Industry
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro