Subvenţii de până la 30.000 de dolari pentru proiecte sociale prin Centrul de Resurse şi Angajament Ford

N.R.
Companii / 13 iulie

Subvenţii de până la 30.000 de dolari pentru proiecte sociale prin Centrul de Resurse şi Angajament Ford

Opt noi întreprinderi sociale studenţeşti vor fi susţinute financiar de Centrul de Resurse şi Angajament Ford (CRAF) după ce au câştigat competiţia de antreprenoriat social din acest an, a anunţat constructorul auto Ford, într-un comunicat de presă transmis, astăzi, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, cele opt proiecte câştigătoare pentru programul 2022-2023 urmează să primească subvenţii cuprinse între 10.000 şi 30.000 de dolari, mentorat continuu, spaţii de birouri în clădirea CRAF şi sesiuni de formare în domeniul Design-thinking, susţinute de Academia Henry Ford din SUA.

Pe lista proiectelor admise se află: Empower Youth Center - Un centru de tineret care va oferi o serie de activităţi pentru a ajuta la dezvoltarea abilităţilor orientate către om şi domeniul financiar, precum şi îndrumare în carieră; Craiova Travel Guide - Un ghid de călătorie, disponibil online, care oferă informaţii despre atracţiile turistice şi serviciile artizanale din Craiova, inclusiv îndrumări pentru accesul facil; Intelligent Traffic Light - Implementarea unui sistem inteligent de control al traficului rutier, care va îmbunătăţi comportamentul în trafic atât pentru pietoni, cât şi pentru şoferi; TESI - Oferirea de acces egal la servicii de traducere / interpretare îmbunătăţite cu tehnologie de înaltă calitate (inclusiv servicii la distanţă şi ateliere educaţionale); RAISE - Un centru de colectare a îmbrăcămintei / textilelor uzate care urmează să fie sortate, reciclate şi reproiectate pentru donaţie sau vânzare; Training TNT for Trainers - Sprijinirea tinerilor în dezvoltarea abilităţilor sociale orientate pe comunicare, auto-stăpânire, inteligenţă emoţională pentru a deveni ulterior formatori; MathLife - O platformă web pentru a arăta aplicaţiile matematicii în lumea reală: CS Life - O afacere de reciclare şi recondiţionare axată pe cartuşe de imprimantă uzate.

Cele opt noi proiecte se alătură altor 20 de iniţiative aflate în prezent în curs de dezvoltare la Centrul de resurse şi angajament Ford, care au primit subvenţii în anii anteriori.

CRAF Craiova, inaugurat în 2018, acţionează ca un hub de antreprenoriat social, este operat de entitatea parteneră non-profit Asociaţia pentru educaţie SV Oltenia (EDUCOL) şi îşi desfăşoară activitatea în sediul pus la dispoziţie de Primăria Craiova. În ultimii patru ani, au fost investiţi peste 1,35 milioane de dolari în Centru şi întreprinderile studenţeşti.

Ford Motor Company Fund sprijină comunităţile slab deservite şi subreprezentate de mai bine de 70 de ani. Începând din anul 1949, organizaţia a investit peste 2,2 miliarde de dolari în iniţiative care asigură satisfacerea nevoilor de bază, oferă acces la servicii esenţiale, oferă instrumente pentru a construi noi competenţe şi deschide căi către locuri de muncă de înaltă calitate.

Constructorul auto Ford Motor Company (NYSE: F) este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, şi are aproximativ 182.000 de angajaţi în întreaga lume.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9419
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.9805
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0577
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6702
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.2533

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro