English
Reporter: Cât de mult funcţionează stagiul ca instrument de identificare şi recrutare a viitorilor angajaţi?
Ionuţ Ionescu: Funcţionează, însă nu l-am gândit în primul rând ca pe un instrument de recrutare. Programul a pornit dintr-o discuţie a colegilor din echipa de service. Mulţi dintre ei recunoşteau că, până să fie angajaţi, nu ştiau ce opţiuni de carieră au după absolvire. Am vrut să le oferim studenţilor ceea ce noi nu am avut. Rezultatele vin însă şi pe zona de recrutare. Prin cele trei ediţii ale stagiului au trecut 36 de studenţi. Doi lucrează astăzi ca Field Service Engineer în departamentul nostru de service, unul este CS Sales Specialist, unul lucrează în Sales Support US, iar alţi doi sunt acum în internship. Mulţi dintre ceilalţi au rămas în domeniu: patru la un partener de service cu care colaborăm permanent, cinci la un producător de echipamente de laborator, doi la alte companii din industrie. Cel mai mare câştig este că rămânem în contact cu candidaţi care ne cunosc deja echipa, valorile şi modul de lucru. Când colaborarea continuă, integrarea se face mult mai uşor.
Reporter: Ce observaţi cel mai des la tinerii care intră în program: puncte forte şi lacune?
Ionuţ Ionescu: Punctul lor cel mai puternic este dorinţa de a învăţa. Vin nerăbdători, vor să se alăture oricărui specialist ca să vadă cum se întâmplă lucrurile şi pun foarte multe întrebări. Colegii mei au fost surprinşi de îndemânarea şi abilităţile tehnice ale unor studenţi, fete sau băieţi deopotrivă, care au pasiune pentru tehnologie încă din copilărie. Ne-a impresionat şi rapiditatea cu care au învăţat să citească şi să interpreteze logurile de erori ale echipamentelor.
Ne-am obişnuit şi cu faptul că mulţi vin cu o preferinţă clară pentru o anumită direcţie. Apoi, practicând, descoperă că îşi doresc altceva sau că se pricep mult mai bine la un alt rol. Tocmai pentru asta există rotaţia prin departamente.
Lacunele ţin mai puţin de cunoştinţe şi mai mult de context. Un inginer de service interacţionează foarte mult cu personalul din spital: secţii diferite, medici, asistenţi, responsabili tehnici. Pentru toţi studenţii, felul în care funcţionează un spital este o necunoscută. La fel şi presiunea de a şti că pacienţii depind de funcţionarea unui dispozitiv medical. Aceste lucruri nu se învaţă din cursuri, ci doar din teren.
”Deficitul de ingineri specializaţi în echipamente medicale este o realitate pentru tot mai multe spitale”
Reporter: Cum se vede deficitul de ingineri specializaţi din perspectiva HR şi cât de dificil este să recrutaţi profilul potrivit?
Ionuţ Ionescu: Deficitul de ingineri specializaţi în echipamente medicale este o realitate pentru tot mai multe spitale şi pentru tot mai mulţi furnizori de produse şi servicii din segmentul dispozitivelor medicale din România. Dificultatea nu stă însă doar în numărul de candidaţi, ci în distanţa dintre ce oferă facultatea şi ce cere un echipament modern. Un specialist ”gata de lucru” la ieşirea din facultate practic nu există. De aceea considerăm că este responsabilitatea angajatorului să îşi formeze specialiştii. Investiţia în pregătirea unui specialist în service depăşeşte câteva zeci de mii de euro, iar curba de învăţare până la nivelul de senioritate aşteptat este de aproximativ doi ani. Echipa noastră s-a dezvoltat constant în ultimii opt ani. Inginerii nu ocupă doar funcţii de service, ci şi roluri în vânzări, ca specialişti de produs sau în funcţii de suport, iar estimez că deschidem în medie două poziţii pe an. CV-urile cu adevărat relevante nu sunt foarte multe, pentru că ne interesează colegi care cunosc deja câte ceva despre tehnologia dispozitivelor medicale. Totuşi, datorită programului nostru, un post tehnic se ocupă în aproximativ o lună, timp dictat mai degrabă de formalităţi. Programul funcţionează practic ca o recrutare continuă de talente, pentru workshop, pentru practică şi pentru internship. Recrutăm şi din alte oraşe, în funcţie de nevoi. În zona de service ne concentrăm pe ingineri medicali şi bioingineri, ca să continuăm această specializare de nişă, adaptată nevoilor industriei noastre.
Reporter: Care este cea mai mare problemă de recrutare cu care vă confruntaţi astăzi?
Ionuţ Ionescu: O provocare este recrutarea în zonele în care universităţile nu sunt foarte axate pe inginerie medicală sau bioinginerie. Acolo nici noi nu putem contribui în acelaşi fel. Cea mai mare provocare rămâne însă timpul necesar formării, mai mult decât lipsa candidaţilor. Echipamentele de azi nu mai ţin doar de electronică sau de mecanică. Sunt o sinergie între componente mecanice, plăci electronice, sisteme hidraulice şi de răcire, software avansat, inteligenţă artificială şi calibrări fine de imagine sau de doză de radiaţie. Nicio specializare universitară nu poate acoperi integral această complexitate. Aşadar, provocarea este să găsim oameni cu o bază tehnică solidă şi cu pasiune reală pentru tehnologia din sănătate, pe care să îi putem forma în aproximativ doi ani.
Reporter: Ce competenţe căutaţi la un tânăr inginer medical şi cât s-au schimbat acestea?
Ionuţ Ionescu: Căutăm în primul rând o bază tehnică solidă şi capacitatea de a gândi sistemic, de a vedea cum mecanica, electronica şi software-ul funcţionează împreună. Contează la fel de mult pasiunea, curiozitatea, dorinţa de colaborare şi simţul responsabilităţii. Un aparat întreţinut de el poate decide diagnosticul unui pacient. Diferenţa faţă de acum câţiva ani este ponderea software-ului şi a inteligenţei artificiale. Soluţii precum Ultrasound Workspace, pe care studenţii noştri l-au văzut într-un centru de cardiologie, sau algoritmii care reduc doza de radiaţie în procedurile cardiace cer ingineri care înţeleg atât hardware-ul, cât şi componenta digitală. În plus, profilul s-a lărgit: un absolvent poate lucra în service, aplicaţii clinice, project management, vânzări sau management de produs, iar toate aceste roluri cer cunoştinţe tehnice.
”Un absolvent vine cu un bagaj teoretic bun, dar fără să fi văzut pulsul din teren”
Reporter: Ce îi lipseşte cel mai mult unui absolvent la primul interviu?
Ionuţ Ionescu: De cele mai multe ori îi lipseşte o imagine clară asupra a ceea ce îşi doreşte şi asupra opţiunilor pe care le are. Un absolvent vine adesea cu un bagaj teoretic bun, dar fără să fi văzut pulsul din teren: o instalare, o revizie, interacţiunea cu medicii şi cu utilizatorii unui echipament. Tocmai de aceea programul include atât activitate de birou, cât şi activitate de teren. Aşa, studenţii îşi dau seama unde se potrivesc înainte de primul interviu, nu după el.
Reporter: Ce îi face pe cei mai buni tineri specialişti să rămână într-o companie şi ce îi face să plece?
Ionuţ Ionescu: Rămân acolo unde se simt acasă, unde găsesc linişte, satisfacţie şi siguranţă. Contează o echipă deschisă, care îi învaţă constant şi îşi împărtăşeşte experienţa, şi un rol în care îşi văd impactul real asupra pacienţilor. Contează enorm şi perspectiva de a creşte. Pot vorbi din propria experienţă. În 2008 preluam apelurile telefonice, comandam piese de schimb şi unelte şi planificam activitatea inginerilor. Am trecut prin mai multe roluri până am ajuns să conduc departamentul de service. Nu sunt un caz izolat. Un coleg angajat ca student în aceeaşi perioadă conduce astăzi o echipă de specialişti în acelaşi departament. Un altul a avut un parcurs asemănător cu al meu şi coordonează acum distribuitorii din Sud-Estul Europei. În service am fost mereu concentraţi pe dezvoltarea fiecărui membru al echipei. În fiecare an aleg unul sau doi colegi cu care lucrez pe activităţi din afara ariei lor de responsabilitate, dar care îi interesează: vânzări, analiză, business sau strategie.
Cât despre plecări, în departamentul meu, din 2018 până astăzi, patru colegi au ales să lucreze pe alte tehnologii, unul a renunţat la domeniu pentru propria afacere, iar unul a plecat la competiţie, pe o tehnologie similară. Cel mai des, motivul este dorinţa de a lucra pe o tehnologie mai complexă decât cea pe care o avem noi. Doar în ultimul an am avut o ofertă de la competiţie pe aceeaşi categorie de produse.
”Studenţii ar trebui să ajungă mai devreme în contact cu echipamentele reale”
Reporter: Ce aţi schimba în modul în care universităţile pregătesc viitorii ingineri medicali?
Ionuţ Ionescu: Nu cred că universităţilor le revine să pregătească specialişti gata de lucru pentru fiecare rol posibil, iar asta ar fi oricum imposibil. Menirea lor este să pună bazele pregătirii, şi o fac bine. Ce aş întări este legătura cu practica reală, prin parteneriate mai multe şi mai structurate cu companiile, spitalele şi clinicile. Studenţii ar trebui să ajungă mai devreme în contact cu echipamentele reale şi cu diversitatea rolurilor din industrie. Asta înseamnă mai multă orientare în carieră încă din anii de studiu şi o abordare mai interdisciplinară, de la mecanică şi electronică la software şi AI.
Parteneriatul nostru cu Facultatea de Inginerie Medicală a UPB merge exact în această direcţie. Am donat facultăţii monitoare de funcţii vitale şi ecografe, iar deocamdată ne concentrăm pe programul care include workshopul de 3-4 zile, stagiul de practică şi internshipul. Au existat mai multe discuţii, la iniţiativa UPB sau a Philips, despre noi direcţii de colaborare. Pentru a deveni un succes, acestea trebuie însă foarte bine analizate şi planificate.
Reporter: Cum va arăta profilul inginerului medical de care piaţa va avea nevoie peste 5-10 ani?
Ionuţ Ionescu: Va fi un profil mult mai hibrid şi bazat pe viteză de reacţie. Inteligenţa artificială nu mai este o funcţie adăugată, ci devine parte din arhitectura echipamentelor. Inginerul de mâine va trebui să înţeleagă nu doar hardware-ul, ci şi software-ul, datele, conectivitatea şi mentenanţa predictivă bazată pe algoritmi. Va trebui, de asemenea, să reacţioneze rapid, pentru că un echipament nefuncţional înseamnă pacienţi care aşteaptă.
Datele Philips Future Health Index 2026 arată deja direcţia: 71% dintre profesioniştii din sănătate spun că AI îi ajută să îşi eficientizeze fluxurile de lucru. Pentru inginer, asta înseamnă să susţină sisteme conectate şi interoperabile, în spital şi dincolo de el. Vor conta tot mai mult şi sustenabilitatea, adică echipamente modulare, upgradabile şi cu durată de viaţă extinsă, precum şi capacitatea de a lucra aproape de medici, ca partener tehnic al actului clinic. Un lucru nu se va schimba: responsabilitatea faţă de pacient şi pasiunea pentru ceea ce faci.
Reporter: Vă mulţumesc!
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
