SURSE:Gheorghe Flutur, preşedinte interimar al PNL până la Congresul partidului din 10 aprilie

S.B.
Politică / 2 aprilie

Gheorghe Flutur, preşedinte interimar al PNL până la Congresul partidului din 10 aprilie

Prim-vicepreşedinte Politici Publice, preşedinte LAL, Gheorghe Flutur, va prelua interimar şefia PNL, potrivit unor surse politice citate de news.ro.

Florin Cîţu şi-a înregistrat, sâmbătă, demisia din funcţia de preşedinte al partidului, deoarece colegii nu au participat la şedinţa BEx al PNL.

"Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, doar am înregistrat-o la partid", a afirmat Cîţu, sâmbătă la sediul formaţiunii.

La şedinţa de Birou Executiv convocată de Florin Cîţu au fost prezenţi doar Dan Vîlceanu, Theodor Stolojan şi Cristian Băcanu.

"Nu există alte şedinţe statutare. Rolul acestei şedinţei era foarte simplu, de a avea discuţie faţă în faţă cu colegi cu care am pornit la drum acum un an de zile pentru a da un suflu nou Partidul Naţional Liberal. Era o şansă pentru a le mulţumi că am lucrat împreună şi cred că au fost şi momente bune, au fost şi momente grele. Vroiam să discutăm puţin despre acţiunile mele care au fost criticate în spaţiul public referitor la acest compromis cu PSD. Da, este adevărat, niciodată nu am fost confortabil cu acest compromis pe care l-am făcut cu PSD, nu este un secret. Întotdeauna am crezut că măsurile propuse şi care multe dintre ele au fost aprobate, vor avea un efect de bumerang", a mai explicat Cîţu.

Dan Vîlceanu a anunţat, sâmbătă, că va discuta zilele următoare cu premierul Nicolae Ciucă pentru a îşi înainta demisia din funcţia de ministru al Investiţiilor sau Proiectelor Europene. El a adăugat că nu mai poate fi vorba de încredere în interiorul echipei guvernamentale.

Secretarul general al PNL a anunţat, încă de vineri, că sâmbătă, la şedinţa Biroului Executiv al PNL, îşi va anunţa demisia din funcţia de secretar general al partidului, el precizând că nu vrea să participe la un asemenea bâlci.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Deci PDL ul a preluat conducerea PNL ului.... E grava situatia in PNL...practic nu mai exista...

    1. Corect. Se duc liberalii la groapa istoriei de buna voie si nesiliti de nimeni. Din prostie in prostie, promovand nulitati si idei neomarxiste, se duc sub pragul electoral acolo unde le este locul.

      Nimeni nu i regreta, nici macar votantii lor. Prin politica lor de auto asimilare in PSD, soarta va fi pe masura. Cel mai grav este ca au dus AUR spre 20%, o banda de idioti utili.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9311
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7088
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.0029

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro