Sute de suspecţi au fost identificaţi în violenţele de la Capitoliu

A.P.
Internaţional / 13 ianuarie

Sute de suspecţi au fost identificaţi în violenţele de la Capitoliu

Justiţia americană a identificat 170 de suspecţi în violenţele de la Capitoliu de miercurea trecută şi anticipează "sute" de inculpări în următoarele luni, inclusiv cu privire la "răzvrătire", anunţă Departamentul american al Justiţiei, relatează AFP, citat de News.

Justiţia a reţinut, pentru moment, "capetele de acuzare cele mai simple, pentru a acţiona cât mai rapid posibil", precum "pătrundere ilegală" sau "purtarea neautorizată de arme", a anunţat marţi procurorul federal al Washingtonului Michael Sherwin.

Însă aceste acuzaţii pot fi reîncadrate ulterior, iar "noi intenţionăm să reţinem infracţiuni majore precum răzvrătirea şi conspiraţia" cu privire la faptele garve, a anunţat el într-o conferinţă de presă.

O celulă alcătuită din procurori cu experienţă în dosare de securitate naţională şi de corupţie a fost înfiinţată în vederea pregătirii acuzaţiilor de acest tip, fapte care pot fi pedepsite cu până la 20 de ani de închisoare, a precizat el.

"Cred că amploarea acestei anchete şi acestor cazuri sunt fără precedent, nu doar în istoria FBI, ci probabil în istoria Departamentului Justiţiei", a declarat procurorul.

Sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt şi aupătruns în sediul Congresului, la Washington, la 6 ianuarie, semănând haos şi violenţă, în timp ce congresmenii certificau victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie.

Poliţia federală (FBI) a mobilizat imediat echipe în vederea identificării participanţilor la acest asalt, cu ajutorul numeroaselor fotografii şi înregistrări video postate pe reţele de socializare.

Până în prezent au fost inculpate aproximativ 70 de persoane - inclusiv reprezentanţi ai unor mişcări, precum Jake Angeli, care purta o căciulă de bizon, sau Richard Barnett, care a pozat cu picioarele pe biroul preşedintei democrate a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi.

Aceste persoane au apărut în fotografii amplu postate pe reţele de socializare, examinate minuţios de către anchetatori.

Peste 100.000 de fotografii, înregistrări video şi alte documente au fost examinate de săptămâna trecută, a anunţat adjunctul directorului FBI din Washington Steven D'Antuono, potrivit Reuters.

Bombe artizanale au fost descoperite la Capitoliu, în apropierea unor bitouri ale partidelor Democratşi republican.

"Ele (bombele) erau reale, cu detonatoare şi cronometre adevărate", a subliniat Michael Sherwin.

Ancheta este necesar să stabilească dacă era vorba despre o diversiune care să ţină ocupată Poliţia Capitoliului la momentul asaltului sau despre un plan "mai malefic", a anunţat el.

FBI a emis avize de căutare şi apeluri către martori şi a difuzat recent fotografii cu un bărbat suspectat că pus bombe artizanale la comitetele naţionale democrat şi republican.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

27 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5279
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5210
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.4625

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
conferintemedicale.ro
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro