TAJANI: Cer autorităţilor române să respecte principiul cooperării

L.A.
Politică / 3 aprilie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, spune că a aflat "cu îngrijorare" situaţia Laurei Codruţa Kovesi, aflată sub control judiciar şi cere autorităţilor romăne să respecte "principiul cooperării sincere între state membre şi instituţii" şi să nu pună acesteia "obstacole" în ceea ce priveşte participarea la procedura de selecţie a procurorului-şef european.

Antonio Tajani a afirmat că a aflat "cu îngrijorare" faptul că Laura Codruţa Kovesi, candidatul susţinut de Parlamentul European la postul de procuror-şef, a fost pusă de autorităţile române sub control judiciar, scrie News.ro,.

"Cer autorităţilor române să respecte principiul cooperării sincere între state membre şi instituţii şi să nu pună obstacole la participarea candidatei la toate fazele procedurii de selecţie pentru postul de procuror - şef european" a spus preşedintele legislativului Uniunii Europene.

Acesta a precizat că, în urma unei decizii adoptate la nivel european, va adresa o scrisoare autorităţilor române cu privire la situaţia lui Kovesi.

La sfârşitul săptămânii trecute, el a afirmat pe Twitter că este îngrijorat de situaţia Laurei Codruţa Kovesi, care a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, şi a precizat că PE o susţine în continuare pentru postul de procuror-şef european.

"Sunt îngrijorat de ştirile conform cărora Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar", a scris Tajani pe Twitter.

"Parlamentul European îşi susţine în continuare candidatul pentru postul de Procuror European. Voi aduce în discuţie această problemă la întâlnirea liderilor grupurilor parlamentare de miercurea viitoare", a adăugat Tajani, potrivit News.ro.

Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesia fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile în dosarul aducerii în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa, fiind acuzată de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) şi mărturie mincinoasă. Ea nu are voie să părăseacă ţara fără aprobare, să discute cu presa despre dosar şi nici să lucreze la Parchetul General.

ICCJ urmează să se pronunţe astăzi, asupra contestaţiei depuse de Kovesi faţă de măsura controlului judiciar.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3213
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4251
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8168
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb