Târgul de sturioni, acţiune de protest organizată azi de Asociaţia Salvaţi Dunărea

F.A.
Macroeconomie / 10 noiembrie 2009

Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta şi WWF Programul Dunăre Carpaţi România organizează, azi, o acţiune de protest sub forma unui târg al speciilor de peşte pe cale de dispariţie din apele României, şi respectiv "Târgul de sturioni", deschis în faţa Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Cu ocazia legalizării pescuitului sturionilor în scop comercial , decizie aprobată de deputaţi la sfârşitul lunii septembrie 2009, asociaţiile ecologiste invită doritorii să admire sau să achiziţioneze specii unice, ameninţate cu dispariţia.

După 3 ani de absenţă de pe piaţa liberă, specii precum nisetrul, morunul, cega, păstruga şi viza pot fi din nou cumpărate fără restricţie, graţie membrilor Comisiei pentru Administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, informează comunicatul organizatorilor.

"Târgul de sturioni" este o acţiune de protest organizată de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta şi WWF Programul Dunăre Carpaţi România ca urmare a legalizării pescuitului sturionilor în scop comercial. 34 de organizaţii neguvernamentale de mediu au semnat o scrisoare de protest pentru modificarea Legii 317/2009 care va fi trimisă Preşedinţiei României, Guvernului României şi Parlamentului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb